Vlădescu: „Vom restructura câte posturi va fi necesar“
Guvernul va restructura în acest an oricâte posturi vor fi necesare, pentru ca sistemul să funcţioneze eficient, iar concedierile vor continua până se va atinge un echilibru între ajustarea din sectorul public şi cea din sectorul privat, potrivit ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "Vom restructura câte posturi va fi necesar pentru ca sistemul sa funcţioneze eficient. Este evident că în România, pe timp de criză, foarte multe locuri de muncă au fost şi sunt puse sub semnul întrebării", a declarat, ieri, Sebastian Vlădescu. Ministrul Finanţelor a adăugat că, în prezent, nu există o cifră a concedierilor, Guvernul având doar obiectivul bugetat de reducere a cheltuielilor de personal în 2010 faţă de 2009. Oficialul guvernamental a menţionat că, faţă de 2009, sectorul bugetar s-a redus cu 36 de mii de angajaţi în acest an, dar a precizat că încă nu s-a atins un echilibru între această ajustare şi cea din sectorul privat. "Din păcate, restructurarea solidă, majoră pe care sectorul privat a suferit-o în 2009 şi o continuă parţial şi în 2010 nu a fost urmată de o restructurare suficient de solidă şi la nivelul sectorului public. Ea va continua în acest an şi, la un moment dat, va exista un echilibru între cele două ajustări, pentru că acel echilibru este absolut necesar", a mai spus Vlădescu. Ministrul Finanţelor a mai declarat că taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu va fi majorată, dar Ministerul Finanţelor discută în cotinuare cu reprezentanţii FMI despre lărgirea bazei de impozitare.