Vocabular liturgic

Chinonicul este o cântare liturgică din cadrul Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, care se cântă în timpul împărtăşirii preoţilor, după cuvintele „Să luăm aminte! Sfintele sfinţilor!“.

Termenul vine din grecescul koinonia, care înseamnă „împărtăşire“. El se mai numeşte şi priceasnă în limba liturgică veche (de la slav. precistina - în cinstea Maicii Domnului). În timpul chinonicului, preotul frânge Sfântul Trup al lui Hristos (Agneţul), rostind cuvintele: „Se frânge şi Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, şi pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte“. Aceste cuvinte arată taina cea veşnică a Trupului euharistic al lui Hristos, Care S-a jertfit o dată pentru totdeauna pe Golgota, dar Se dăruieşte pururea pe miile de sfinte altare, în mod unic şi deplin. La Sfânta Împărtăşanie noi nu primim o parte din Hristos, ci pe Hristos întreg, cu trupul, cu sângele, cu sufletul şi cu dumnezeirea Sa. Euharistia este aşadar prezenţa întregului în parte (pars pro toto), adică taina eshatologică a veacurilor în care limita nu desparte, ci uneşte, iar spaţiul devine nemărginire, timpul devine eternitate, punctual devine totalitate, iar material devine lumină, străpunsă fiind de lumina cea necreată a harului dumnezeiesc. Chinonicul este aşadar o cântare de pregătire pentru împărtăşirea credincioşilor. Unul dintre cele mai întâlnite chinonice este: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul. Aliluia“, preluat din Psalmul 33, 8. Acest chinonic arată bucuria şi lumina profetică a împărtăşirii omului din Dumnezeu.