Vocabular religios

- făţarnic, făţărnicie: nesincer, atitudine făţarnică, falsă; prefăcută, care înşeală cu aparenţa; în realitate este minciună, falsificarea realităţii de fapt, prin vicleşug. Cei ce se folosesc de făţărnicie se numesc „făţarnici“ sau „ipocriţi“, „virtutea“ lor fiind făţărnicia. Acest termen a devenit de fapt un titlu pentru cărturarii şi fariseii iudei, care erau artişti în a se preface, arătîndu-se adică pe dinafară că sunt drepţi şi cucernici, iar pe dinăuntru, plini de mândrie şi de nelegiuiri. De aceea, îi înfierează Mântuitorul Hristo, prin cuvintele: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că... pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege“ (Matei 23, 27-28). Iar întrebat cu gând viclean dacă se cade a da dajdie sau nu Cezarului, El le răspunde: „Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?“ (Marcu 12, 15). Şi cu alt prilej, adresându-Se ucenicilor Săi, Iisus le-a spus: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia“ (Luca 12, 1). Făţărnicia este numărată între păcatele grave, fiind o mare piedică în calea mântuirii. Ea a molipsit şi pe unii creştini. Sfântul Apostol Pavel spune că şi Sfântul Apostol Petru şi Barnaba, împreună cu alţi creştini din Antiohia, au fost atraşi în făţărnicie de iudeo-creştini (Galateni 2, 13-14), Domnul înfruntându-l chiar pe faţă pe Chefa (Petru) pentru aceasta. Mai apoi, Sfântul Apostol Petru îndeamnă a fugi de vicleşug şi de făţărnicie (I Petru 2, 1). Făţărnicia, care duce şi la erezie sau rătăcire, este un prilej nu numai de sminteală, ci şi de pierzare, atât pentru cei ce o practică, cât şi pentru cei pe care ei îi atrag în cursa lor. Astfel, Apostolul Neamurilor spune că: „Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi care sunt înfieraţi în cugetul lor“ (I Timotei 4, 2). În această categorie de „făţarnici“ sunt socotiţi toţi ereticii sectari care, prin prefăcătorie, cu falsă smerenie şi greşită credinţă, amăgesc pe cei ce nu cunosc vicleşugul şi minciuna lor. Vorbind de felul cum trebuie făcută milostenia, discret, Domnul zice: „Deci, când faci milosteni, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni“ (Matei 6, 2); sau: „Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii“ (6, 5). Făţarnic este şi cel care nu vede „bârna“ (păcatul său mare) din ochiul său şi vede paiul din ochiul altuia (mici greşeli) (7, 5; Luca 6, 42). Făţarnici sunt numiţi şi cei care, sub pretext că dăruiesc „darul“ lui Dumnezeu, nesocotesc grija faţă de ajutorarea părinţilor (Matei 15, 7; Marcu 7, 6). Când Domnul este ispitit de farisei şi irodiani cu banul dajdiei către Cezar, El le răspunde: „Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?“, (Matei 22, 18). În alte şapte texte Mântuitorul vorbeşte de „vai“-urile făţarnicilor a căror răsplată va fi în focul Gheenei, acolo unde va fi „plângerea şi scrâşnirea dinţilor“ (Matei 23, 13, 16, 23-26, 27, 29; 24, 51). Cărturarii şi fariseii iudeilor sunt numiţi făţarnici şi pentru că ei ştiu a deosebi faţa pământului şi a cerului, dar vremea de acum, a venirii Lui (Mesia), Care le vorbea, nu o cunosc (Luca 12, 56). De asemenea, ei sunt numiţi făţarnici pentru că Îl acuză pe Iisus de vindecarea femeii gârbove sâmbăta, când ei îşi adapă vitele sâmbăta (13, 15). Un singur text exprimă verbal acţiunea. În acesta se spune că arhiereii şi cărturarii, „pândindu-L pe Iisus ca să pună mâna pe El, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului“ (Luca 20, 20). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)