Vocabular religios

- făcător: creator. Ca substantiv, termenul se întâlneşte o singură dată (Romani 1, 25) sub această formă, referit la Dumnezeu: „Făcătorul cerului şi al pământului“, Cel Care a făcut lumea. Căci „toate prin El (Dumnezeu-Cuvântul) s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut“ (Ioan 1, 3; Coloseni 1, 16; Evrei 1, 2). Aici Fiul, ca Dumnezeu-Cuvântul, apare ca împreună-făcător sau Creator cu Tatăl. Chiar şi în celelalte texte unde se vorbeşte numai de Dumnezeu, Fiul Se înţelege „împreună-creator“. În textul din Romani (1, 25), unde se întâlneşte ca substantiv, termenul „făcător“ este pus în comparaţie cu făptura. După cum s-a vorbit mai sus, Dumnezeu li S-a făcut cunoscut şi neamurilor „prin cele nevăzute ale Lui, care se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire“ (v. 20), fapt pentru care ei nu au cuvânt de apărare. Apoi arată mai departe păcatul lor. Că ei „au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor“, adică aveau închinarea la idoli (v. 23). Şi pe lângă acestea s-au pângărit şi în trupurile lor prin aceea că „au schimbat şi fireasca rânduială (a raportului intim dintre bărbat şi femeie) cu cea împotriva firii“ (v. 26). Apoi precizează că prin idolatrie ei (păgânii) au schimbat adevărul lui Dumnezeu (sau pe Dumnezeul cel adevărat) în minciună (adică în idol) şi s-au închinat şi au slujit făpturii (idolilor) „în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci“ (Romani 1, 25) (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)