Vocabular religios
- dreptul de întâi-născut (Evrei 12, 16): era un drept sacru la evrei, primul-născut de parte bărbătească fiind închinat Domnului (Luca 2, 23; Ie-şire 13, 2, 12). Textul în care se foloseşte termenul spune că Esau, primul-născut al lui Isaac dintre cei doi fraţi gemeni, pe care i-a născut soţia lui, Rebeca, „pentru o mâncare (de linte) şi-a vândut dreptul de întâi-născut“, adică pentru lăcomie şi lipsă de înfrânare. Ce era acest „drept de întâi-născut“ pe care Esau l-a vândut fratelui său Iacob, pentru un blid de linte? Dreptul de întâi-născut era o înaltă prerogativă, un privilegiu exclusiv, de care erau legate mari binecuvântări spirituale şi temporale (cf. Facere 25, 33-34) (Fillion). Sfântul Ioan Hrisostom explică acest fapt ca un exemplu tipic a ceea ce avea să se întâmple la venirea Domnului. Că Esau - robul pântecelui, zice el - n-a crezut vrednic de nimic dreptul de întâi-născut şi, deci, având grijă numai de odihna (şi pofta) cea momentană şi trecătoare, a ajuns până la a-şi vinde dreptul de întâi-născut (lui Iacob). Astfel că acum dreptul de întâi-născut este al nostru (al creştinilor), şi nu al iudeilor. Totodată, aceasta se potriveşte şi faţă de patima lor (vânzând pe Hristos şi răstignindu-L), că cel dintâi fiu, Esau, şi cel dintâi popor ales al lui Dumnezeu a devenit cel de pe urmă, iar cel de pe urmă (Iacov şi creştinii), cel dintâi. Unul pentru stăruinţa lui, celălalt pentru trândăvia lui (Omilia XXX la Evrei, p. 358). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)