Vocabular religios
- dreptatea lui Dumnezeu: Pentru a ne putea împărtăşi de dreptatea lui Dumnezeu şi a o face apoi lucrătoare în noi, El a rânduit dinainte şi a trimis pe Fiul Său întrupat ca să curăţească şi să ispăşească păcatele noastre prin sângele Său, spre a ne reaşeza în starea de dreptate dinainte, şi încă mai sporită şi întărită. Totodată, El ne-a dăruit şi harul înfierii şi al dreptăţii şi ne-a redat şi slava vieţii veşnice (cf. Romani 3, 25-26; 5, 17, 21), făcându-Se El pentru noi „dreptate“ (I Corinteni 1, 30). Harul înfierii primit prin Botez, starea de dreptate şi viaţa veşnică le dobândim prin credinţă şi le facem lucrătoare prin fapte bune, în conlucrare cu harul; în felul acesta, „dreptatea lui Dumnezeu“ (II Corinteni 5, 21) de care ne împărtăşim prin Iisus, când ne-o însuşim, se numeşte „dreptatea prin credinţa“ în Hristos (Romani 3, 22), adică însuşită prin credinţă; iar când este pusă în lucrare şi nu-i făţarnică, se numeşte „dreptatea prin fapte“ (cf. Matei 5, 20; 25, 34; Iacov 2, 21-26) şi care are ca ţintă şi răsplată împărăţia slavei cereşti şi viata veşnică (Romani 5, 21). În acest sens, dreptatea se confundă, este sinonimă cu mântuirea; sunt „complementare“. Pentru atingerea dreptăţii finale şi a împărăţiei sunt puşi în Biserică „slujitori ai dreptăţii“ (II Corinteni 3, 6; 11, 15) şi sunt lăsate „în puterea lui Dumnezeu armele dreptăţii cele de-a dreapta şi de-a stânga“ (II Corinteni 6, 7). El face să sporească „roadele dreptăţii“ (II Corinteni 9, 10). Există şi o aşteptare în „nădejdea dreptăţii din credinţă“ (Galateni 5, 5), ceea ce înseamnă că ea se desăvârşeşte în timp; precum şi o „cunună a dreptăţii“ (II Timotei 4, 8) pentru cei ce au mers până la sfârşitul vieţii pe „calea dreptăţii“ (II Petru 2, 24), conlucrând cu harul Sfintelor Taine de care ne împărtăşim şi pe care trebuie să-l păstrăm neîntinat şi să-l sporim. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)