Vocabular religios

dreapta judecată (Romani 2, 5): termen compus, folosit numai aici. Textul spune: „Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie, în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu“ (Romani 2, 5). Pentru oamenii care - cu toată iubirea şi în-delunga-răbdare a lui Dumnezeu - îşi învârtoşează inimile şi nu se pocăiesc, ca să se îndrepte, ei îşi adună mânie pentru ziua mâniei şi a dreptei judecăţi. „Şi cauza nu este Cel ce judecă, ci cel judecat. Singur îţi aduni mânie - zice -, iar nu Dumnezeu îţi adună. El a făcut tot ce trebuia şi te-a creat pe tine fiinţă întelegătoare, mai presus de toate fiinţele, cunoscător al celor bune şi al celor rele; ţi-a arătat îndelungă-răbdare şi te-a chemat la pocăinţă, te-a ameninţat cu ziua cea înfricoşătoare şi, astfel, prin toate acestea, El te-a atras la pocăinţă. Deci, dacă după toate acestea, tu rămâi în îndărătnicie, singur îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. A zis «a descoperirii» (păcatelor), căci atunci se va descoperi aceasta, când fiecare va lua plata după merit. Aici mulţi înrâuresc şi trec pe lângă dreptate, dar acolo nu va fi aşa»“ (Hrisostom, „Omilia a VI-a la Romani“, pp. 60-61). Deşi aspră, judecata lui Dumnezeu va fi absolut dreaptă, nu ca cea omenească. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)