Vocabular religios

datini, principii, stihii, înţelesuri slabe sau învăţături începătoare: deosebit de sensul primit de elemente cosmice şi terestre - soarele, luna cu stelele şi pământul cu cele de pe el -, numite cu un cuvânt „stihii ale lumii“, acelaşi termen grec are şi sens figurat, indicând altceva, în alte cinci texte, în care se foloseşte. În aceste texte însă traducerile - vorbind de cele mai apropiate - redau termenul în cinci feluri, prin: «datinile lumii» („Biblia“ - 1915, ediţia Sfântului Sinod, şi „Noul Testament“, ediţia Nicodim, 1941); „principiile lumii“ (prof. Haralambie Rovenţa, în „Comentar la Coloseni“); „stihiile lumii“ („Biblia“ din 1975); „înţelesurile slabe ale lumii“ („Noul Testament“, 1979) şi „învăţăturile începătoare ale lumii“ („Biblia“, ediţie britanică). Iată şi textele: „... noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii“ (Galateni 4, 3, 9). În alte texte, SfântulApostol Pavel atrage atenţia creştinilor, îndemnându-i: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos“ (Coloseni 2, 8). Faţă de aceste învăţături sau înţelesuri slabe ale lumii, creştinii au murit (prin botez) împreună cu Hristos (2, 20). Iar în ultimul text, Apostolul îndeamnă, mustrător: „Căci voi (creştinii dintre iudei şi păgâni), care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de fapte, nu de (învăţătură) hrană tare“ (Evrei 5, 12). Din aceste texte se vede că Apostolul combate în unele falsa filosofie, înşelătoare, şi predania omenească (Galateni 4, 3, 9); în altele (Coloseni 2, 8, 20) combate „sectele gnostice şi speculaţiile gnostice-iudace“ (Rovenţa). Ultimul text arată însă că acei creştini cărora le scrie n-au progresat în învăţătura duhovnicească sau în „hrana tare“, ci au nevoie încă de „lapte“, ca pruncii, adică de învăţăturile cele dintru început, de învăţăturile elementare, considerate ca „slabe“ sau de început.

datorie: este un împrumut luat de la cineva, care trebuie restituit la timp. Termenul este folosit în pilda cu cei doi datornici: unul care datora omului-împărat zece mii de talanţi, pe care sluga, neputându-i plăti, îl roagă să-i acorde îngăduinţă, iar acesta din urmă îi iartă toată datoria; şi altul, care-i datora aceleiaşi slugi o sută de dinari, şi care, fiind în imposibilitatea de a-i restitui, cere, de asemenea, îngăduinţă. Sluga însă, neţinând seama de mila de care a beneficiat din partea împăratului, îşi aruncă datornicul în închisoare (Matei 18, 27-30). Această lipsă de dragoste şi de milă faţă de semenul său i-a indignat şi pe ceilalţi slujitori, iar stăpânul-împărat, mâniat, a dat acea slugă vicleană pe mâna chinuitorilor până ce va plăti întreaga lui datorie, de zece mii de talanţi (Matei 18, 12-35). „Sluga“ sau slujitorul de care este vorba şi care datora talanţi nu era orice slugă sau sclav de casă, ci unul dintre demnitarii regelui. Căci, după concepţiile orientalilor, toţi miniştrii, guvernatorii, satrapii (guvernatorii de provincii) şi prefecţii respectivului stat, peste care domnea un om-rege (împărat), erau socotiţi „slujitorii sau servitorii lui“ (Gheorghiu). Cum aici e vorba de o pildă, tâlcul ei ne învaţă că omul-împărat este Dumnezeu sau chiar Dumnezeu-Omul Hristos; iar datornicul cel mare suntem fiecare dintre noi, care avem viaţa plină de păcate, datorie pe care n-o putem plăti niciodată. Când, însă, Îl rugăm, El ne iartă această enormă datorie, cu condiţia ca şi noi să iertăm semenilor noştri cele ce ei ne greşesc. Căci zice El: „Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greşelile voastre“ (Matei 6, 15). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)