Vocabular religios
asmodeu - numele unui demon (deci şi demonii au nume) care a omorât în noaptea nunţii şapte bărbaţi ai Sarei, viitoarea soţie a lui Tobie. Fiind afumat de Tobie cu inima şi ficatul peştelui prins de el, după sfatul Arhanghelului Rafael, demonul a fost alungat, fiind apoi legat de înger în părţile Egiptului. În Biserica Ortodoxă, tămâia, agheazma, uleiul sfinţit în Taina Sfântului Maslu, târnoseala etc. au mare putere împotriva demonilor.
Baptism - (în greceşte: „a boteza“) sectă creştină protestantă apărută la începutul secolului al XVII-lea, în Anglia; întemeietorul ei a fost John Smith. Acesta a venit în anul 1606 în Olanda, făcând mai mulţi adepţi. Unul dintre aceştia a fost Roger William, prin care secta a ajuns în America, iar din 1834 s-a răspândit în Europa. În Ardeal secta a apărut după 1884. Astăzi se găsesc nenumărate fracţiuni din Biserica Baptistă. Baptiştii au apărut ca o revoltă împotriva introducerii de către Biserica Apuseană a practicii stropirii cu apă în Taina Botezului în loc de afundare. Ei resping Sf. Tradiţie, ierarhia bisericească, cinstirea Sf. Cruci, a sfinţilor, a icoanelor şi a moaştelor, supravenerarea Maicii Domnului şi rugăciunile pentru cei morţi. (Pr. Vasile SORESCU, Figuri, evenimente şi locuri biblice, Editura SAECULUM I. O., Bucureşti, 1995)