Vocabular religios

cununi de flori: erau cununi împletite de flori, care se foloseau la aducerea jertfelor de animale. Când Sfântul Apostol Pavel a vindecat pe ologul din naştere din Listra, mulţimile, considerându-i zei coborâţi din cer, au numit pe Barnaba Zeus, iar pe Sfântul Apostol Pavel Hermes. „Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile“ (Fapte 13, 14). „Aceste cununi erau destinate să împodobească altarul, icoana zeului, preoţii jertfitori şi victimele de jertfă“ (Jaquier).

cuptor: în mod obişnuit, este locul în care se coace pâinea, unde se coc bucatele, unde se arde focul. Termenul este folosit de patru ori, însă în sens figurat, metaforic, ca loc de chin al celor păcătoşi. Vorbind despre „secerişul“ de la sfârşitul lumii şi de Judecata de Apoi, Mântuitorul, ca Fiul Omului, va trimite pe îngerii Săi să culeagă sminteala (neghina) şi pe cei ce fac fărădelegea. „Şi-i va arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“ (Matei 13, 42-50; cp. Apocalipsa 1, 15; 9, 2). Acest „cuptor de foc“ este iadul, numit astfel pentru cumplitele chinuri ale celor aruncaţi acolo. Este vorba, fireşte, de un foc spiritual şi de o stare de chin, de mustrările de cuget şi de chinurile şi de frământările sufleteşti, care „ard“ şi chinuiesc mai mult decât văpaia focului. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)