Vocabular religios

cunoştinţă - cunoaştere: actul de însuşire prin noţiuni a conţinutului lor şi a ceea ce ele reprezintă. În Noul Testament, adesea el are sensul de înţelegere. Aceasta e pe de o parte o aptitudine înnăscută (dorinţa de cunoaştere), dar ea este şi un dar al lui Dumnezeu, o harismă a Duhului Sfânt, cu ajutorul căreia se obţine şi se desăvârşeşeşte cunoaşterea, „cunoştinţa mântuirii“ şi a „adevărului“. Fiind „cheia cunoştinţei“, ea înlesneşte apropierea de Dumnezeu.

Această cunoştinţă a mântuirii, adusă de Hristos şi răspândită apoi de apostoli ca mireasma cunoştinţei Sale, a făcut să strălucească pe faţa lui Hristos «cunoştinţa Slavei lui Dumnezeu“. De aceea, se spune că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în fiinţa Sa, ci din lucrările Lui. Sf. Ap. Pavel vorbeşte în epistolele sale de „adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoaşterii lui Dumnezeu“ şi de iubirea lui Hristos „mai presus de cunoştinţă“. Cunoaşterea adusă de Hristos ne ajută la „cunoaşterea tainei lui Dumnezeu“ şi a vistieriilor cunoştinţei Lui. Aceasta se dezvoltă progresiv, creşte cu harul şi silinţa omului, devenind o virtute prin care devine posibilă viaţa în Hristos atât în familie, cât şi în societate. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)