Vocabular religios

Data: 08 Noiembrie 2008

- cortul mărturiei: construit după porunca lui Dumnezeu din lemn de salcâm, era purtat din loc în loc de preoţi (Ieşire 25, 9-14). El avea două încăperi, despărţite printr-o perdea: Sfânta şi Sfânta Sfintelor. În Sfânta se aflau sfeşnicul cu 7 candele şi masa cu pâinile punerii înainte, iar în Sfânta Sfintelor se aflau altarul tămâierii şi lada dreptunghiulară sau Chivotul Legământului (Testamentului) sau al Legii. În el se ţineau - pe lângă vasul cu mană - şi toiagul lui Aaron, care a odrăslit, şi tablele Legii; dar deasupra Chivotului erau „heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării“ (Evrei 9, 2-5; Apocalipsa 11, 19). Chivotul închipuia prezenţa lui Dumnezeu în cortul mărturiei şi mai apoi în templu. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)