Vocabular religios

- cărbuni de foc sau aprinşi: expresie aflată numai în Epistola către Romani (12, 20). Apostolul Neamurilor, îndemnând pe creştinii romani la viaţa de sfinţenie şi la nerăzbunare, pentru a birui răul cu binele, spune : „dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i să mănânce ; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci făcând acestea vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui“ (Romani 12, 20). Prin aceasta Apostolul vrea să ne facă să înţelegem că trebuie părăsită legea talionului sau a răzbunării, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ (Matei 5, 38) şi înlocuită cu iubirea faţă de vrăjmaşi şi cu binele, ca răspuns la faptele de răutate.. Căci cu această atitudine de iubire şi de iertare cel rău poate fi dezarmat şi câştigat, făcându-l din duşman prieten. Aceasta înseamnă a pune cărbuni de foc sau cărbuni aprinşi pe capul lui : să-l aduci pe vrăjmaş, prin fapta binevoitoare de iubire şi iertare, în situaţia de a se ruşina singur şi de a recunoaşte în ce stare se află, spre a se reculege şi a se îndrepta.

- cirtă: mic colţişor sau îndoitură abia observabilă, la litere, prin care se distingeau literele (consoanele) evreieşti una de alta. Mântuitorul foloseşte acest cuvânt întâlnit o singură dată în Noul Testament când spune că lumea aceasta va trece : „Adevăr (amin) zic vouă: înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce se vor face toate“ (Matei 5, 18), până ce nu se vor împlini toate cele spuse de El. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)