Vocabular religios

- balaur: cuvânt intrat, în limba română, ca „drac“, este unul dintre numele căpeteniei - Satana - îngerilor răi, a diavolilor; termenul e întâlnit de 13 ori şi numai în Apocalipsă (12, 3, 4, 7, 9, 13, 16, 17; 13, 2, 4, 11; 16, 13; 20, 2). Întâi este numit „balaurul mare şi roşu“; iar în 12, 9 i se spune „balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana cel ce înşală toată lumea, care a fost aruncat din cer pe pământ“. El s-a împotrivit şi lui Hristos şi lucrării Bisericii în lume (cf. Matei 4, 1-10; 16, 18). „Balaurul mare şi roşu“ (Lucifer), în căderea lui din cer, a tras după el a treia parte din „stelele cerului“ (adică îngerii care l-au urmat) şi „le-a aruncat pe pământ“ (Apoc. 12, 3-4);

- ban - bănuţ: cea mai mică monedă romană valorând cât jumătatea unui „codrant“, iar codrantul, sfertul unui „as“. Acest termen este întrebuinţat de trei ori: Marcu 12, 42 şi Luca 21, 2, unde este vorba de văduva săracă şi care a aruncat doi bănuţi în corvană (cutia pentru templu), şi în Luca 12, 59, unde se spune despre datornicul ajuns pe mâna judecătorului (dregătorului) „care-l va arunca în închisoare până va plăţi ultimul bănuţ“ (Luca 12, 59). În plural, bani, găsim termenul cu înţelesul actual în Fapte 4, 37; 8, 18, 20; 24, 26; - Barac: unul dintre cei dintâi judecători urmând Deborei, proorociţa, când Israel era condus de judecători, şi care l-a dus la biruinţă asupra regelui Canaanului (Jud. 4-5). Pentru aceste fapte de credinţă şi de biruinţă e amintit de Pavel (Evr. 11, 32). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)