Vocabular religios
- armele luminii: opuse faptelor întunericului şi păcatelor, sunt virtuţile odrăslite din lumina lui Hristos şi din trăirea în Hristos, care-i fac pe cei ce le-au realizat să strălucească şi să se înfăţişeze ca nişte luminători în lume. Îmbrăcarea cu armele luminii este starea celor îmbrăcaţi în Hristos, de la Botez (Galateni 3, 27) şi care se menţin necontenit în această stare. De aceea, recomandă Apostolul: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos“ (Romani 13, 14). „Armele luminii“ - zice Hrisostom - „ne vor arăta mai strălucitori decât razele soarelui - şi acestea sunt virtuţile. Când vorbea de rele, el a spus şi de fapte, iar când vorbeşte de virtuţi, n-a spus nimic de fapte, ci de armele luminii, arătând că virtutea pune în siguranţă şi în toată strălucirea pe cel care o are. Cel ce este îmbrăcat în Hristos are cu sine întreaga virtute. Când el zice «îmbrăcaţi-vă», ne porunceşte a ne îmbrăca peste tot cu Hristos, «ca să locuiască Hristos în inimile voastre» (Efeseni 3, 17). Căci El voieşte ca sufletele noastre să fie casă a lui Hristos şi El să ne împresoare ca şi cu o haină, ca astfel El să fie totul pentru noi, atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară, fiindcă El este plinătatea noastră, «împlinirea Celui ce plineşte toate în toţi» (Efeseni 1, 23).“ („Omilia XXV la Romani“, p. 399). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)