Vocabular religios
- armele lui Dumnezeu: Cuvântul „panoplia“ exprimă totalitatea armelor de război cu care era dotat soldatul roman, sau armura lui, şi pe care le aminteşte Sfântul Apostol Pavel. Încurajându-i pe creştini în războiul lor spiritual, în lupta împotriva ispitelor diavolului, de tot felul, Apostolul foloseşte denumirea acestor arme în sens figurat. Căci zice: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare“ (Efeseni 6, 11-13). Între aceste arme folosite în sens spiritual, Apostolul aminteşte de: „platoşa dreptăţii“, adică de apărarea adevărului şi a dreptăţii; de „încălţămintea picioarelor“, ceea ce înseamnă râvna sau zelul în pregătirea şi cutreierarea (locurilor) pentru propovăduirea „Evangheliei păcii“; de „pavăza credinţei“ în toate, pentru a o apăra şi „a stinge toate săgeţile arzătoare ale vicleanului (diavol)“. „Săgeţile sau suliţele diavolului sunt poftele arzătoare ale vic1eanului (diavol)“. „Săgeţile“ - „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii“ (I Ioan 2, 1-6), ca şi îndoielile strecurate în suflet de cel viclean. Se vorbeşte şi de „coiful mântuirii“ şi de „sabia duhului“ (Efeseni 6, 14-16). „Coiful“ apără capul de lovituri, iar pentru creştin, „coiful mântuirii“ este ferirea de „trufia vieţii“ şi de îndoielile asupra dreptei credinţe sau ideile şi „învăţăturile diavoleşti“ (I Timotei 4, 1), necredinţă sau erezii, care primejduiesc mântuirea, iar „sabia duhului“ este energia cea tăietoare a Duhului lui Dumnezeu care alungă păcatul. Căci „cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri“ (Evrei 4, 12). Creştinul autentic, într-armat cu aceste „arme“ ale lui Dumnezeu, nu are a se teme de nimic. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)