Vocabular religios

- armă: mijloc de apărare faţă de vrăjmaşii trupeşti şi de cei sufleteşti. Sunt arme materiale şi altele de natură spirituală. Termenul se întâlneşte în Ioan 18, 3; Rom. 6, 13; 13, 12 ; II Cor. 6, 7 ; 10, 4. În primul text, are sens literal, fiind vorba de armele ostaşilor Sinedriului trimişi cu Iuda vânzătorul ca să prindă pe Iisus, în grădina Ghetsimani, unde Se ruga (Ioan 18, 3). În alte texte, termenul este folosit numai în sens figurat, ca arme spirituale, cu care creştinul trebuie să lupte impotriva trupului, a păcatului şi a diavolului, vrăjmaşul mântuirii. „Deci - zice Sfântul Apostol Pavel - să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu“ (Rom. 6, 12-13), adică arme ale mântuirii. Sau, cum spune în alt loc: „Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“ (Rom. 13, 12), adică, harul şi darurile sau harismele duhovniceşti primite la Botez, Mirungere şi Sfânta Împărtăşanie, cu care ne îmbrăcăm în Hristos (cf. Fapte 2, 38 ; 19, 6, I Rom. 6, 3-11; Gal. 3, 27). În altă parte, Apostolul vorbeşte de propovăduirea Evangheliei sau cuvântul adevărului, de „puterea lui Dumnezeu prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga“ (II Cor. 6, 7). Astfel de arme sunt: propovăduirea adevărului, smerenia, credinţa nefăţarnică, dragostea vădită în fapte bineplăcute lui Dumnezeu, răbdarea în suferinţă pentru Hristos etc., fapte care atrag şi pe cei necredincioşi la admirarea şi slăvirea lui Dumnezeu: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri“ (Matei 5, 16; 6, 1). „Armele dreptăţii“ se numesc „de-a dreapta“ pentru că, pe de o parte, sunt virtuţi pornite din inimă şi aduc bucurii duhovniceşti, fără a întâmpina împotriviri şi necazuri; iar pe de alta, pentru că la judecata aşează pe cei ce le săvârşesc la dreapta, în ceata celor drepţi (cf. Matei 25, 34-40). Iar „cele de-a stânga“ sunt tot virtuţi şi fapte măreţe, dar realizate prin multe greutăţi şi suferinţe, deci cu mari strâmtorări sau prigoane pentru Hristos, şi care duc la fericire. De aceea zice Domnul: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate“, sau „pentru numele Meu“ (Matei 5, 10, 11; I Petru 4, 14, 16; cf. şi II Tes. 1, 4-10). „Cele de-a stânga“ numeşte pe cele care par supărătoare, căci acestea sunt cele ce au plată. Ultimul text ne spune: „Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor“ potrivnicilor (II Cor. 10, 4). Adică armele amintite sunt date de Dumnezeu şi tăria lor El le-o dă, fiind arme spirituale, care înlesnesc dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)