Vocabular religios
- Ana: mama Sfintei Fecioare Maria, după Tradiţie, fiica lui Matan şi soră cu Iacov, cu Maria, mama Salomeii - soţia lui Zevedei - şi cu Sovi, care a născut pe Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. Sfânta Ana a fost căsătorită cu Ioachim (Eli), din neamul lui David, seminţia lui Iuda. Sfânta Ana se prăznuieşte de Biserică la 25 iulie, 9 septembrie şi 9 decembrie;
- ameninţare - a ameninţa (Faptele Apostolilor 4, 17; I Petru 2): Apostolii Petru şi Ioan tămăduiseră, în numele lui Iisus, pe ologul din naştere de la Poarta Frumoasă din Ierusalim, unde cerşea, fapt pentru care mulţi au crezut în Iisus şi s-au botezat ca la două mii (Faptele Apostolilor 4, 4), ridicându-se numărul lor la cinci mii. Atunci, arhiereii, cărturarii şi bătrânii (sinedriştii), cu ostaşii templului au pus mâna pe cei doi apostoli, închizându-i. A doua zi, cercetându-i, i-au slobozit şi i-au ameninţat să nu mai vorbească nimănui în numele lui Iisus. Ameninţarea era cu închisoare (5, 19; 12, 6), bătăi (5, 40) şi chiar moarte (7, 58-60; 12, 2). Cu toate ameninţările lor însă, Petru, în rugăciunea lui către Dumnezeu, după aceea, în faţa mulţimii adunate, zice între altele: «Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala» (Faptele Apostolilor 4, 29). Rugăciunea le dădea forţă şi curaj în lucru. În al doilea text, se arată că Saul, fariseul, sufla încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului şi, mergând la arhiereu (9, 1), să ia scrisori de împuternicire către sinagogile din Damasc, a plecat să aducă legaţi pe ucenicii lui Iisus (9, 2). În ultimul text, Pavel, convertit şi devenit apostol al lui Hristos, dă îndemnuri creştinilor - stăpâni de robi - să nu se poarte cu ameninţări faţă de ei, ştiind că toţi au Acelaşi Domn în ceruri, Care judecă cu neprihănire (Efeseni 6, 9). Verbul, în cele două texte din Faptele Apostolilor 4, 17, 21 vorbeşte de felul cum cei doi apostoli au fost amenintaţi să nu mai vorbească despre Iisus, iar în I Petru 2, 23 arată cum Iisus, suferind, nu ameninţa. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)