Vocabular religios

- agonie: zbucium sufletesc, chinul, lupta, agitaţia, neliniştea interioară înaintea mortii. Termenul este întrebuinţat numai de Sfântul Evanghelist Luca, pentru a zugrăvi starea de adâncă frământare sufletească a Domnului nostru Iisus Hristos înaintea Golgotei. El Se afla în rugăciune, în grădina Ghetsimani, când, sleit de forţe, un înger coborât din cer Îl întărea: «Şi fiind în agonie, cu mai mare stăruinţă Se ruga. Iar sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge care picurau pe pământ» (Luca 22, 43-44). În înţeles obişnuit, agonia este lupta sufletului care trebuie să iasă din trup înainte de moarte.

- agora: piaţă; la greci, piaţa publică (Matei 1, 16; Luca 7, 32); în Atena, locul unde se aduna poporul era acelaşi lucru cu forumul roman. Acolo se afla tribunalul de judecată, numit şi «tribunalul de jos», care judeca infracţiunile mai mici, spre deosebire de Areopag, tribunalul mare (de sus), care judeca crimele şi culpele religioase. În piaţă (agora) se adunau copiii la joacă, acolo se tocmeau şi se angajau lucrătorii la vie (Matei 20, 1-7); prin agora le plăcea fariseilor să se plimbe în haine lungi, ca să le facă lumea plecăciuni şi să-i numească «rabi» (Matei 23, 7; Marcu 12, 38; Luca II, 43; 20, 46). În piaţă şi la răspântii aşezau bolnavii când trecea Iisus, ca să-i vindece sau să se atingă de poala hainei Lui (Marcu 6, 56). În agora au fost duşi la judecată Pavel şi Sila (Fapte 16, 19), unde discutaseră cu iudeii, cu cei credincioşi şi cu filosofii (Fapte 17, 17-18). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)