Vocabular religios

- acoperiş: partea de deasupra a unei case. Se vorbeşte astfel despre acoperişul pe care slăbănogul a fost urcat de cei patru prieteni ai lui, neputând intra pe uşă, din cauza mulţimii; aceştia, desfăcând acoperişul casei, l-au coborât cu patul în casa unde era Iisus, ca să-l tămăduiască (Marcu 2, 4; Luca 5, 19). Cu cuvântul grec stegno este numită casa sutaşului care s-a rugat de Iisus să-i vindece cu cuvântul sluga, pentru că el (sutaşul) nu e vrednic să-L primească sub acoperişul casei lui (Matei 8, 8; Luca 7, 6). Uneori, acoperişul casei era o terasă, care avea multe întrebuinţări. La iudei, ca şi în Orientul Mijlociu, casele aveau acoperişul plan şi, cum plouă foarte rar şi au lipsă de apă, pe aceste acoperişuri strângeau apa de ploaie pe care o scurgeau în nişte rezervoare, unde o păstrau pentru nevoile casei. De asemenea, vara, fiind prea cald, petreceau timpul mai mult pe acoperişul sau terasa casei, unde chiar dormeau noaptea. De pe acoperişul caselor, de pe aceste terase, obişnuiau ei a se şi ruga - cum a făcut-o Sfântul Apostol Petru, pe la ceasul al şaselea, când s-a urcat pe acoperişul casei să se roage (Fapte 10, 9). De pe acoperiş obişnuiau evreii a-şi comunica unul altuia cele mai importante ştiri zilnice, de interes comun. De aceea, şi Mântuitorul le spune ucenicilor Săi că ceea ce au auzit de la El, în taină sau în şoapte, „la ureche“, să vestească „de pe case“, adică de pe aceste terase (Matei 10, 27; Luca 12, 3). De pe aceste terase-acoperiş vedeau cei din margine venind mesagerul cu veşti bune sau rele şi se transmiteau de la o margine la cealaltă, tuturor; iar când veştile erau îngrijorătoare, ei erau gata de fugă. În acest sens, având în vedere cele ce aveau să se întâmple la dărâmarea Ierusalimului - ca şi la Parusia Mântuitorului -, cei ce vor fi atunci pe acoperişul casei să nu coboare în casă, ca să-şi ia lucrurile lor (Matei 24, 17; Marcu 13, 15; Luca 17, 31), ci să se grăbească a fugi în munţi. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)