Vocabular religios

Data: 09 Mai 2008

Canon – (kanon - regulă, normă) - cântări caracteristice serviciului Utreniei, în cultul ortodox; ele sunt produse ale poeziei religioase creştine, inspirate din cântările poetice cuprinse în cărţile Vechiului Testament şi Noului Testament. Canonul în cântarea psaltică este o compoziţie din mai multe cântări (ode, tropare, catavasii), care respectă anumite reguli privind forma şi legătura dintre ele, astfel încât împreună să formeze un tot. Canonul este format – atunci când este întreg – din nouă ode; când este mai strâns, este format din două ode (diode) sau din trei ode (triode);

Irmos – (irmos - legător) – se numeşte prima strofă dintre cele nouă ode care compun un canon. Irmosul serveşte ca model pentru celelalte strofe (stihiri) ale odei, cărora le dă melodia şi numărul de versuri şi silabe din care se compun. Totalitatea irmoaselor din odele unui canon formează un fel de rezumat sau extras al canoanelor, şi poartă numele de catavasie (#coborâre), pentru că, în timpul cântării, cântăreţii coboară lin din străni, şi vin în mijlocul bisericii. La cele nouă cântări (ode) ale canoanelor se cântă catavasii în toate duminicile de peste an, la sărbătorile împărăteşti, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor cu polieleu şi doxologie. Catavasiile acestor sărbători se cântă la răstimpurile prevăzute în cărţile de slujbe. (pr. prof Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)