Vocabular religios

pronie (gr. pronoia, lat. providentia # purtare de grija, prevedere): modul în care Dumnezeu chiverniseşte şi conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconimiei Sale creatoare şi răscumpărătoare. Acţiunea proniatoare este neîntreruptă şi concomitentă cu cea creatoare şi judecătoare, ceea ce arată unitatea planului lui Dumnezeu cu creaţia Sa. Dependenţa de pronie este fundamentală, deoarece, pe de o parte, prin pronie, Dumnezeu Se acomodează la orice situaţie istorică şi la orice finţă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiţia lumii în mâinile lui Dumnezeu, care călăuzeşte, controlează, guvernează şi judecă totul: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, de faţă eşti“ (Ps. 138, 7-8).

abjur (a abjura, lat. abjuro,-are): a renega, a renunţa în mod public la o credinţă; abjurare, renegare a unor credinţe; abluţiune (lat. ablution,-onis # spălare): purificare religioasă (ex. spălarea mâinilor - act religios, ritual, pe care clerul ortodox îl săvârşeşte înainte de a începe Sf. Liturghie); acolutia (gr. akoloutia): slujba religioasă în totalitatea formelor din care este alcătuită şi care se succed într-o ordine stabilită; anaghinoscomena („bune de citit“): denumirea pe care Biserica o dă cărţilor necanonice cuprinse în Vechiul Testament; aceste cărţi sunt recomandate doar pentru lectură complementară, fiind şi ele socotite ca inspirate (ultimele 14 cărţi care urmează după cartea Maleahi); anahoret (gr. anahoritis # care caută singurătatea): călugăr eremit, sihastru, trăind retras într-un schit singuratic, izolat de viaţa de obşte a mănăstirii. (pr. prof. Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)