Vocabular religios

afecte naturale, sau patimi (gr. pathos-pathe = patimi): pasiuni specifice şi însuşiri proprii firii omeneşti, ireproşabile, care dacă nu sunt ţinute în limitele firii, pot introduce o stare de păcat şi pot duce la corupţie şi moarte. Afectele indică cel mai bine trăsătura pătimitoare sau dualitatea firii umane, adică faptul că facultăţile naturale (pasibilitatea) au devenit, din pricina povârnirii voinţei libere, o sursă de păcat (pecabilitatea), care este poarta deschisă spre stricăciune (coruptibilitatea). În firea omenească există acum nu numai afectele naturale, ci şi înclinarea spre păcat, legată de aceste afecte. Noi cunoaştem afectele ca slăbiciuni, ca tendinţe iraţionale şi afecţiuni păcătoase. De aceea, nepătimirea sau curăţia este rezultatul voinţei de a ţine afectele în limitele „raţiunii“ firii, de a vindeca pornirile pătimaşe şi iraţionale ale voinţei, prin ascultarea lui Hristos. Iisus Hristos a acceptat afectele şi a suportat în mod voluntar suferinţele omeneşti, dar le-a eliberat de caracterul lor păcătos prin naşterea Sa fără de păcat, prin viaţa Sa fără prihană şi prin Înviere. El este identic cu noi în ceea ce priveşte afectele firii, de unde capacitatea Sa de a suferi pentru noi, dar El le-a extirpat înclinarea păcătoasă, introducând în firea noastră nestricăciunea, pentru ca astfel „acest trup stricăcios să se îmbrace întru nestricăciune, şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire“ (1 Cor. 15, 53). El are libertatea totală faţă de păcat, datorită statorniciei neschimbabile a voinţei Sale libere, îndreptând astfel trăsătura pătimitoare a firii noastre prin nestricăciunea voinţei Sale libere. (Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă)