Vocile din Cimitirul Vesel s-au auzit la Ateneu
Calde sunete şi melodioase voci, durere şi bucurie, moarte şi înviere, coruri şi orchestră - toate s-au reunit sub cupola Ateneului Român. În data de 29 noiembrie, sub genericul "Muzica e irlandeză, dar textul românesc din Săpânţa, unde morţii toţi vorbesc", a avut loc un concert extraordinar la care au participat 180 de instrumentişti şi solişti: Orchestra Română de Tineret, Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu, Corul "Timotei Popovici" al Catedralei mitropolitane din Sibiu şi solişti irlandezi.
După ecourile extraordinare avute la Sibiu de două ori, la Săpânţa o dată şi în Irlanda, la Dublin, compozitorul Shaun Devay a prezentat marţi la Ateneul Român din Bucureşti concertul "Vocile din Cimitirul Vesel". Evenimentul a fost organizat de Ambasada Irlandei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Culture Ireland şi Filarmonica "George Enescu". Cei şapte solişti irlandezi care au participat îi includ pe legendarul cimpoier Liam OâFlynn şi pe solista vocală Rita Connolly. Dirijorul principal al Irish National Concert Orchestra, David Brophy, a dirijat Orchestra Română de Tineret, Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu (50 de voci) şi Corul mixt "Timotei Popovici" al Catedralei mitropolitane ortodoxe din Sibiu (60 de voci). Fenomen unic, muzică irlandeză şi muzică românească Concertul a fost deschis prin cuvântul Excelenţei Sale domnul John Morahan, ambasadorul Irlandei în România, care a subliniat că "există asemănări între epitafurile unice ale lui Ioan Stan Pătraş inscripţionate pe crucile din Cimitirul Vesel şi practicile tradiţionale din zonele rurale ale Irlandei, practici care aveau drept scop "trezirea morţilor" sau care constau în privegherea celor recent trecuţi în veşnicie, înainte de înmormântare. Păstrarea acestui obicei ajută familiile şi comunităţile locale să se împace cu ideea că nimeni nu poate fugi de propria moarte". De asemenea, Excelenţa Sa John Morahan a evidenţiat faptul că muzica lui Shaun Devay, care îmbină elemente muzicale irlandeze şi româneşti, precum cimpoiul irlandez şi corul bisericesc, surprinde ironia epitafurilor şi le conferă o nouă dulce-amară dimensiune. "Prin acest amestec unic de limbi muzicale diferite, una dintre cele mai mari comori ale României secolului XX este îmbogăţită şi, astfel, o legătură spirituală este creată între ţările noastre". Concertul de marţi seara a avut două părţi. În prima parte a fost prezentată suita "Vocile din Cimitirul Vesel", pentru orchestră şi cor bărbătesc, compusă de Shaun Devay în 2009, după o vizită în România şi în urma unui dialog şi apoi a unei prietenii cu dirijorul corului bărbătesc al Facultăţii "Andrei Şaguna", pr. lect. dr. Sorin Dobre. Cele douăsprezece voci-piese ale suitei sunt: "Stan Ioan Pătraş, cioplitor"; Stan Ileana; Dumitru Holdiş; "George Lupaţoc, jucăuş", "Băiatul înecat"; "Ilei Petrenjel, muzician"; Tărăşan Ioana, "Stan Mihai Pătraş, soacra"; "Pop Ileana, o viaţă tristă"; "Toader lui Pătrunjel, morar"; Stan Anuţa Deloae şi "Vânturile Valurile", adaptare după poezia "Dintre sute de catarge" de Mihai Eminescu, în care vânturile şi mările furtunoase reprezintă forţele destinului. Corul bărbătesc se împarte aici în două, alăturându-i-se şi corul mixt al Catedralei mitropolitane din Sibiu. La începutul celei de-a doua părţi a concertului, numită selecţia "Shaun Devay", directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a accentuat legătura spirituală dintre România şi Irlanda, recitând în limba engleză poezia "La steaua" de Mihai Eminescu. A doua parte a serii a inclus patru colinde irlandeze, colindele româneşti "Pace pe pământ" şi "Pluguşorul", precum şi câteva piese de iarnă, compoziţii ale lui Shaun Devay. Concertul s-a încheiat cu piesa "The Starlit Sky", adaptare în limba engleză după poezia "Stelele-n Cer" de Mihai Eminescu. Textului iniţial i se adaugă refrenul cântecului "Gloriilor", pentru a scoate în evidenţă viziunea lui Eminescu şi celebrarea frumuseţii lumii naturale şi miracolului vieţii. Concertul a ridicat spectatorii în picioare şi s-a bucurat numai de cuvinte frumoase şi de laudă. Solista Felicia Filip, surprinsă de concert, a spus: "A fost foarte frumos. Miraculos şi spectaculos".