„Voi sunteţi apostolii de care avem atâta nevoie în Biserică şi în lume”

Data: 25 Iulie 2019

Tabăra din Poiana Nemţişor a ajuns la final. Peste 600 de tineri au participat, în perioada 21-24 iulie, la cea de-a X-a ediţie a evenimentului organizat anual de Arhiepiscopia Iaşilor.

Ieri, în ultima zi a taberei, tinerii s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi, coordonatori ai activităţilor desfăşurate în poiana din incinta Mănăstirii Neamţ.

În cuvântul de învăţătură, PS Macarie le-a vorbit celor prezenţi despre cât de important este să conştientizeze frumuseţea acestei etape din viaţa lor - o perioadă a căutării şi a mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel Viu, dar şi o vreme a încercărilor şi a ispitelor:

„Să nu renunţaţi la adevărata voastră libertate! Să nu vă lăsaţi aripile tăiate! Să nu vă anesteziaţi inima voastră, ci să o dăruiţi integral Mântuitorului Hristos. Să deschideţi larg poarta inimii voastre şi să-I faceţi sălaş, ca să intre în ea [...]. Să dăm o mărturie vie şi deplin lucrătoare în mijlocul celor cu care trăim: în familia noastră, la şcoală, la universitate, oriunde. Apoi, dând mărturie şi deşteptându-i şi pe ceilalţi, să ne adăpostim cu toţii în Biserica lui Hristos. Aici este refugiul nostru. Biserica nu este doar un spaţiu de întâlnire şi de frecventare a slujbelor, ci un adevărat mediu de viaţă, un loc în care ne întărim, ne vindecăm şi ne adăpostim de toate ispitele şi provocările. [...]

Să nu lăsaţi ca aceste legături frumoase pe care le-aţi stabilit aici să înceteze, ci să le intensificaţi şi să le faceţi lucrătoare şi roditoare şi să vă daţi silinţa să participaţi ori de câte ori Biserica vă cheamă la datorie, la activităţile misionare, fiindcă voi sunteţi apostolii de care avem atâta nevoie în Biserică şi în lume. Voi ne ajutaţi ca mesajul Evangheliei sa devină lucrător în viaţa oamenilor. Cuvântul vostru poate pătrunde mult mai adânc în inima şi în fiinţa celor care sunt fie rătăciţi sau dezorientaţi, fie zac în patimi sau au alte dependenţe. Domnul să ne întărească şi să ne ajute să lucrăm cu timp şi fără timp pentru mântuire şi, aşa cum suntem aici, la Nemţisor, să fim cu toţii şi dincolo de poarta Raiului”.

PS Macarie a dialogat cu tinerii de la Nemţişor şi în seara zilei de marţi, după ce aceştia au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, despre Sfânta Liturghie, ca un adevărat izvor al vieţii veşnice, dar şi despre valorile şi provocările tinereţii, în contextul societăţii actuale.

Tabăra Nemţişor este organizată anual de Arhiepiscopia Iaşilor, prin Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală. Programul zilnic al taberei a cuprins atât sesiuni de discuţii pe grupe, cât şi activităţi sportive, conferinţe sau pelerinaje.