„Voie bună“ în capela Spitalului de copii

Aşa cum „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o“ şi în cele mai încercate locuri ajunge Lumina lui Hristos, ca o rază de speranţă şi mângâiere. La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, regula pare să fie dată de lacrimi şi suferinţă, mai puţin de veselie. Aici, personalul medical, preotul misionar  şi alţi oameni cu „voia cea bună“ se străduiesc să aducă lumină în ochii copiilor şi ai părinţilor.

La sărbătoarea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“, capela din incinta Spitalului de Copii din Cluj-Napoca este plină, iar o mare parte din credincioşi ascultă slujba de afară. Între aceştia, unii sunt îmbrăcaţi în halate şi haine cernite de spital, unii sunt în scaune cu rotile, alţii în haine de sărbătoare. Mulţi copii ascultă şi ei cu atenţie slujba, iar pe chipurile celor mai mulţi micuţi se citeşte bucuria. Spitalul, se ştie, e un loc de suferinţă, însă copiii par să privească totul cu mai multă seninătate, faţă de părinţii lor apăsaţi de griji.

Părintele slujitor Ovidiu Gavrea rosteşte cuvântul de învăţătură, apoi copiii şi adulţii sunt chemaţi să se împărtăşească. La finalul slujbei, toată lumea este invitată la o agapă, oferită de o familie. Părintele stă în mijlocul credincioşilor, vorbeşte cu fiecare, le oferă un sfat, un cuvânt de îmbărbătare.

„Am fost hirotonit să lucrez cu dependenţii de droguri şi cu cei cu tendinţe de sinucidere, cu oameni mai încercaţi, aşa spun eu. Iniţial nu am avut loc de slujire, nu am avut bisericuţă, în schimb m-am înarmat cu răbdare, am ştiut că o să se facă în timp, că deschide Dumnezeu o cale, şi a deschis-o“, povesteşte părintele Ovidiu Gavrea, amintindu-şi cum a început el preoţia.

„Locul de aici l-am primit într-o stare avansată de degradare, l-am luat să îl construiesc, de fapt să îl consolidez, că Dumnezeu l-a construit. Ceea ce se vede acum este rezultatul unui an şi jumătate de muncă, iar oamenii care vin aici, sunt ca în diaspora, din toate părţile, pentru că aşa vin în spital, de peste tot“.

Părintele povesteşte cum s-a cunoscut cu oamenii, în momente de cumpănă, şi cu care, apoi a stabilit o legătură puternică. „Sunt părinţi ai copiilor care au fost internaţi în spital, ne-am întâlnit aici, în momente de încercare şi am rămas împreună. Mai sunt şi ceilalţi credincioşi care se spovedesc la mine, iar aceştia sunt acum bucuroşi că au unde să mă găsească, pentru că mă urmăreau, peste tot“.

Un loc cu îngeri

Capela este primitoare, cu multă lumină, culori calde şi flori vesele, pentru a ţine departe suferinţa. „Am avut o şansă mare, domnul director de la spital ştia că doresc să amenajez un spaţiu, iniţial voiam afară o biserică, dar nu s-a putut. Aşa le-a rânduit Dumnezeu pe toate. M-a chemat domnul director şi m-a întrebat dacă mai vreau să facem. Am luat spaţiul ca atare, iniţial aici a fost un grăjduţ pentru cai al persoanei care a cedat acest spaţiu. Locul a fost al unei persoane care nu a avut copii şi care l-a cedat doar cu destinaţia spital de copii“. În locul grajdului a fost o secţie de anatomopatologie care s-a mutat când locul s-a degradat.

„Aşa am văzut ce înseamnă învierea, peste morminte vine Dumnezeu cu putere mare şi cu Viaţa lui. Aici este locul îngerilor şi îi simţim. Să fie spre slava lui Dumnezeu tot ce este aici, atât îmi doresc, nimic mai mult!“, spune părintele.

Locul a fost înfrumuseţat şi îngrijit şi cu ajutorul unor persoane binevoitoare.

„Noi ne ajutăm reciproc, aici sunt oamenii care vin de drag, nefiind parohie de sine stătătoare, ci doar o bisericuţă misionară. Sunt oamenii cu care eu pot să spun că poţi să mergi până la capătul lumii cu ei şi nu te lasă acolo, vin înapoi cu tine“.

Pictura a fost realizată de conf. dr. Marcel Muntean, din cadrul Facultăţii de Teologie clujene, împreună cu o echipă de studenţi. În icoanele din capelă sunt întâlniţi copii, în scenele din viaţa Mântuitorului şi în cele din viaţa Maicii Domnului, după cum a arătat profesorul Marcel Muntean, prezent şi el la sărbătoarea capelei. Un aspect deosebit este reprezentarea, în altar, a pruncului Iisus în potir, „o temă foarte rară, pentru că, de obicei, în biserici, în acel loc este o fereastră“, a spus profesorul. Printre sfinţi se numără Sfântul Stelian, protectorul copiilor, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Sfântul Ierarh Nicolae, cel mult îndrăgit de copii.

„Fiind vorba de o capelă destinată în primul rând copiilor, care sunt cei mai fragili, vestitorii celor mai curate sentimente, ne-am gândit să nu fie pictată pe un fond albastru, încetăţenit, sobru. Ne-am gândit ca tot fondul să fie luminos, ocru auriu, asemenea icoanelor. Întregul ansamblu este foarte luminos, culorile sunt pastelate, armonioase“, a spus profesorul Muntean care a adăugat că „pictura este una liturgică şi corespunde canonului îndătinat al bisericii străbune, dar anumite scene au fost alese îşi în funcţie de faptul că spaţiul este destinat copiilor şi celor care vin împreună cu ei la spital. Fiecare dintre noi, la un moment dat a luat legătură cu suferinţa, cu boala, de aceea, pentru cel care intră în biserică, dorinţa mea a fost ca întâlnirea cu Dumnezeu să fie una plină de dragoste, de bucuria şi de speranţa însănătoşirii şi a Învierii. Această prezenţă a lui Hristos care vine în întâmpinarea noastră, prin imaginea sfântă, prin icoane, este o întâlnire adevărată“, a mai spus profesorul Muntean.

Slujbe săptămânale pentru bolnavi

Capela cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Andrei“ a fost târnosită de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, pe 2 februarie, 2012. „Slujim Sfânta Liturghie de trei ori pe săptămână, marţi, joi şi duminică, precum şi la toate sărbătorile. Avem Sfântul Maslu miercuri şi atunci vin mulţi credincioşi. Copiii care pot, vin aici, iar la cei care nu se pot deplasa mă duc să îi miruiesc“. La finalul întâlnirii, părintele slujitor la capela spitalului de copii a spus că aici şi-a găsit rostul şi nu îşi doreşte altceva. „Învăţăm cu copiii rugăciuni scurte precum «Mă bucur Doamne că pot să spun mulţumesc şi mulţumesc Doamne pentru că pot să mă bucur!». Dumnezeu zice că înainte de a cere orice, să  spui «Mulţumesc!». Şi cum să spui mulţumesc, dacă nu cu bucurie. Aici am mai învăţat cu copiii că nu judecăm pe nimeni, ci, în schimb, ne rugăm pentru toţi şi spunem: «Doamne mântuieşte-ne sufletele, şi facă-se Voia Ta!». Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască, la cunoştinţa Adevărului să vină, iar Voia lui Dumnezeu nu poate să fie decât o voie bună. Şi de aceea avem şi vorba asta în biserică la noi, pe care am preluat-o de la Preasfinţitul Vasile: «Voie bună!»“.