Volum al IPS Laurenţiu la Editura Andreiana Sibiu
Volumul apărut la Editura Andreiana nu se doreşte a fi o carte de predici în sensul strict al cuvântului, dar poate fi un bun îndreptar pentru predicile liturgice sau cuvântările ocazionale, scopul acesteia fiind acela de a fi de folos preoţilor slujitori şi propovăduitori ai cuvântului Evangheliei.
La finele lunii martie a văzut lumina tiparului la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului volumul "Bucuria de a trăi viaţa în Hristos", al Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Lucrarea reia o mai veche tradiţie editorială din istoria bisericească a Mitropoliei Ardealului, a tezaurizării slujirii arhiereşti prin propovăduire, acea tradiţie a cărţilor "vorbite", după cum chiar autorul mărturiseşte în cuvântul înainte al cărţii. Aşa cum şi înaintaşii în scaun ai IPS Laurenţiu au tezaurizat slujirea lor arhierească în volume cu un conţinut deosebit de util şi care fac parte din materialul bibliografic al multor cercetători până în zilele noastre, lucrarea de faţă, prin predicile liturgice, prin cuvântările ocazionale şi scrisorile pastorale adresate clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sibiului, se înscrie salutar în această tradiţie, lucrarea fiind în primul rând o mărturisire de credinţă a învăţăturii Bisericii, dar şi o mărturie de credinţă pe care arhiereul lui Hristos este dator şi răspunzător să o depună şi să o împlinească. În prima parte a lucrării sunt cuprinse cuvinte pastorale şi ocazionale rostite la diverse sărbători împărăteşti, ale Maicii Domnului sau ale sfinţilor. A doua parte este compusă din scrisorile pastorale adresate cu ocazia Naşterii Domnului, a Învierii Domnului sau a Sfântului Nicolae, în timpul păstoririi ca Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului a IPS Laurenţiu. În partea a treia, în care este abordată problematica responsabilităţii liturgice şi sacramentale a episcopului, este arătat, conform învăţăturii de credinţă revelate, că, după Înălţarea la cer, Cincizecimea aduce lumii prezenţa interiorizată a lui Hristos prin Sfântul Duh în interiorul ucenicilor Săi, prin instituirea preoţiei văzute, Dumnezeu făcând încă o dată vizibilă dăruirea Sa personală către noi. Problema familiei în actualitate Răspunzând necesităţilor şi cerinţelor societăţii de astăzi, autorul tratează şi problema familiei de astăzi, pe care Biserica a binecuvântat-o dintotdeauna. Cu toate acestea, autorul recunoaşte că problematica şi complexitatea socială a omului şi a lumii de astăzi impun mereu noi exigenţe şi responsabilităţi cărora Biserica încearcă să le facă faţă în misiunea sa. Din paginile prezentului volum nu putea lipsi nici mărturia despre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, lavra monahală a Arhiepiscopiei Sibiului care dă mărturie permanentă despre jertfa martirilor Brâncoveni. Cum autorul este şi cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Sibiu, volumul cuprinde şi mărturisiri de suflet la momente aniversare, gânduri de preţuire închinate marilor profesori de teologie de la Sibiu, cu care ierarhul a interacţionat de-a lungul vremurilor. Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, îi sunt acordate importante pagini, întreaga lucrare constituindu-se ca un simţământ de aleasă recunoştinţă şi venerare acordată sfântului protector al Mitropoliei. Şi pentru că autorul se înscrie pe linia mitropoliţilor Ardealului de la Sibiu, din lucrare nu lipsesc mărturiile ortodoxe făcute în cadrul ecumenic cu diverse ocazii, cea mai importantă fiind cea de-a Treia Adunare Ecumenică Europeană, pe care Sibiul a găzduit-o, dar şi diferitele intervenţii şi mărturii ortodoxe pe care IPS Mitropolit Laurenţiu le-a făcut cu ocazia participării la diferite întruniri ecumenice locale sau din altă parte.