Volum cu poezii creștine pentru copii

Data: 16 Iulie 2020

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând cartea pentru copii „Rime cu valori creștine pentru copilași ca tine”.

Publicată în condiții grafice deosebite, cu un format prietenos, pătrat, cartea conține poezii și desene menite să apropie copiii preșcolari de universul valorilor creștine și ale bunei conviețuiri în comunitate.

Prin versuri simple, presărate cu umor, copiii învață să aprecieze întreaga creație ca dar al lui Dumnezeu și să aibă grijă de natură, sunt îndemnați să facă fapte bune și să mediteze cu privire la atitudini și comportamente dezirabile în relația cu ceilalți.

Versurile sunt scrise de Laura Dina, iar ilustrațiile aparțin Corinei Petre.

Cartea poate fi comandată on-line la LibrăriaCartilorBisericesti.ro.