Volum de poezii lansat la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 27 Noiembrie 2019

În Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu a fost lansat vineri, 22 noiembrie, volumul de poezii „Pe Nadir” de Ştefan Moţei, licenţiat al facultăţii sibiene şi masterand la unul dintre programele acesteia. Volumul a apărut la Editura „Agnos” şi este prefaţat de pr. conf. dr. Constantin Necula, cadru didactic al facultăţii.

La lansare au participat cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu, apropiaţi ai autorului şi iubitori de poezie.

Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna” al facultăţii-gazdă, dirijat de George Florea, a susţinut un recital de cântece specifice acestei perioade a anului bisericesc, apoi pr. Constantin Necula a vorbit despre autorul volumului şi opera sa.

„Este un om care a reuşit să-i înfrângă pe cei care nu cred că frumosul e şi pe dinăuntru, nu doar pe dinafară, un om care a înfrânt vorbele şi şi-a găsit cuvintele. Poezia din «Pe Nadir» mi se pare cu totul remarcabilă, simplă până la simplitatea aceea pe care foarte rar o mai găsim”, a subliniat pr. Constantin Necula.