Volum de studii despre voievodul Mihai Viteazul
Apărut în excepționale condiții grafice la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa și sub coordonarea IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, volumul „Mihai Viteazul - Domnitor al unității românești, promotor al Ortodoxiei străbune și martir al neamului nostru” este dedicat personalității primului mare întregitor de țară și neam de la noi, care a rămas exemplu desăvârșit de personalitate dedicată realizării unității noastre naționale.
Erou al neamului românesc, apărător al creștinătății aici, la porțile Orientului, fiu credincios al Ortodoxiei strămoșești, Mihai Viteazul a reușit să realizeze pentru o scurtă perioadă de timp idealul nostru de unitate națională.
Volumul reliefează, din perspectivă teologică, culturală, istorică și geostrategică, prin intermediul articolelor și studiilor unor personalități teologice și culturale, naționale și locale, rolul marelui domnitor în contextul timpului său, dar mai cu seamă prin intermediul contribuției sale depline la realizarea Marii Uniri, care a inspirat pe toți precursorii și realizatorii acestui important moment istoric al neamului nostru, așa cum spunea în „Precuvântarea” volumului Înaltpreasfinția Sa.
„Cu mult curaj și disponibilitate, domnitorul martir a sprijinit opera misionară a Ortodoxiei românești, ctitorind biserici și mănăstiri, oferind ajutor clericilor în misiunea lor pastorală, precum și întărind rolul Bisericii noastre strămoșești în societatea acelui timp.
Exemplul de unitate națională al marelui domnitor a rămas de-a lungul secolelor în inimile multora dintre conaționalii noștri, oferindu-le inspirație și putere de a lupta pentru propășirea și mai binele neamului românesc”, a spus ierarhul.
Volumul apare la 425 de ani de la urcarea pe tronul muntean a curajosului Domnitor Martir Mihai Viteazul, constituindu-se într-un omagiu adus personalității și operei sale în făurirea unității naționale a neamului nostru. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei)