Volum dedicat covoarelor moldovenești, lansat la Iași

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 20 Martie 2026

La Palatul Culturii din Iași va avea loc vineri, 20 martie, de la ora 12:00, lansarea volumului „Scoarţe, covoare, drăgare. Studiu introductiv, aparat critic şi corpus de documente”, semnat de cunos­cuții etnologi Ion H. Ciubotaru (1940-2025) şi Silvia Ciubotaru. Eve­ni­mentul este organizat de Mu­ze­ul Etnografic al Moldovei, insti­tuție a cărei colecţie de scoarţe, covoare şi drăgare (grin­dare, n.r.) se regăsește în această lucrare. Volumul, publicat în 2025, la Editura Palatul Culturii Iași, va fi prezentat de Silvia Ciubotaru, cercetătoarea Ioana Repciuc, de la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române - Filiala Iași, şi prof. univ. dr. Ion Solcanu.