Volum dedicat episcopului Melchisedec Ştefănescueee
Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în luna mai a anului acesta, cu prilejul Zilelor Episcop Melchisedec, va fi lansată o nouă lucrare închinată acestui părinte al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, volumul „Episcopul Melchisedec, eminent ierarh, pedagog şi om de cultură“ este rodul muncii a cinci ani de studiu şi cercetări realizate de prof. univ. dr. Vasile Vasile, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cartea va cuprinde o biografie în ascensiune a episcopului Melchisedec. „Episcopul Melchisedec este un Kogălniceanu pentru viaţa bisericească a celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea. Am fost surprins de faptul că nici o lucrare apărută nu prezintă integral, până acum, viaţa şi activitatea episcopului“, a declarat Vasile Vasile.