Volum dedicat părintelui Nicolae Pentelescu, lansat la Suceava
Asociaţia Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat luni, 19 decembrie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, o seară culturală. Pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar, fondatorul şi preşedintele asociaţiei, şi-a lansat volumul "Părintele Nicolae Pentelescu - O viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor". Printre invitaţi s-au numărat Despina Codreanu, fiica părintelui Nicolae Pentelescu, dr. Anca Petcu, nepoata părintelui, şi ing. Radu-Dumitru Codreanu, nepotul părintelui. "Părintele Nicolae Pentelescu (1906-1994), originar din Voloca, lângă Cernăuţi, a fost preot la Crasna, Arbore, Iacobeni, Câmpulung Moldovenesc şi apoi 30 de ani la Biserica "Sfântul Dumitru" din Suceava", a amintit pr. prof. Justinian Cojocar. Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu l-a felicitat pe pr. prof. Justinian Cojocar pentru lucrarea realizată. A urmat un recital de colinde şi piese clasice la pian, vioară şi violă, susţinut de elevii de la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava. În continuare, au colindat Grupul Folcloric "Muguraşul" al Şcolii Generale numărul 1 din Suceava, corul de copii al Bisericii "Sfântul Dumitru" din Suceava, Ansamblul "Balada Bucovinei", corala preoţilor din Protopopiatul Suceava 1 şi Corala "Sfântul Ierarh Leontie" de la Rădăuţi, a preoţilor din Protopopiatul Rădăuţi. "Seara culturală a fost organizată de Asociaţia Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei", al cărei scop este implementarea valorilor religios-morale şi culturale în societate, toate activităţile desfăşurate vizând cultivarea omului. Ca o continuatoare peste veacuri a operei sfântului ierarh sucevean, asociaţia noastră se pune în slujba promovării culturii naţionale", a relatat pr. prof. Justinian Cojocar.