Volum dedicat regionalizării, ca model de guvernanță, lansat la Iași
La Palatul Braunstein din Iași va fi lansat, astăzi, de la ora 11:00, volumul colectiv „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, coordonat de cercetătorii Alexandru I. Cohal și Dorin Dobrincu și lector univ. dr. George Țurcănașu. Publicată anul acesta, la Editura Polirom, lucrarea este, potrivit coordonatorilor, „despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei care au scris în ea i-au putut vedea.
Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul?”.
Vor vorbi despre volum universitarii ieșeni Ionel Muntele, de la Facultatea de Geografie și Geologie, Gabriel Mursa, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Raimar Wagner, reprezentant al Friedrich Naumann Foundation Romania and Moldova, precum și Adrian Șerban, directorul editorial al Editurii Polirom. Vor avea, de asemenea, intervenții autorii textelor din volum: Marius Balan, Mihai Chiper, Alexandru Cohal, Dorin Dobrincu, Ioana Repciuc, Mihai Talmaciu, George Țurcănașu. Lansarea va fi urmată de dezbaterea cu tema „De ce nu facem regionalizarea?”.