Volum despre viața în satul Lemniu

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 06 Iulie 2023

Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Asociația Arta Vie, în colaborare cu Editura Casa Cărții de Știință, au fost gazdă, vineri, 30 iunie, la lansarea cărții „Satul de la Fântâna Popii - Culegere de memorii și folclor din Lemniu”. Evenimentul a avut loc în Palatul Reduta (sediul muzeului), str. Memorandumului nr. 21. Cartea editată de către Teodora Onutz este al doilea volum dedicat satului românesc, după „Un an în satul de altădată – Culegere de memorii și folclor din Morlaca”, apărut în 2022. Bazat pe interviuri realizate cu locuitori tineri și bătrâni, volumul urmărește să surprindă viața rurală autentică la sfârșit de mileniu, cu obiceiurile, credințele și realitățile sale și reprezintă în același timp un document etnografic și un studiu de microistorie, scrie site-ul muzeul-etnografic.ro. Lemniu este un sat al legendelor și poveștilor, de la amintirea strămutării sale din deal în vale, lângă izvorul care se va numi Fântâna Popii, trecând prin locurile cu origini supranaturale, până la născocirile spuse copiilor seara, îna­inte de culcare. Poveștile provin de la patru generații care au văzut satul trecând printr-o transformare profundă în tulburătorul și contrastantul secol XX. Dacă bătrânii își amintesc de porcarul care chema în zori turma sunând dintr-un corn de vacă, o imagine de-a dreptul arhaică, cei mai tineri s-au obișnuit să folosească boxe sau bluetooth când merg de Anul Nou cu capra. Deși viața oamenilor s-a schimbat drastic, satul își are în continuare propria sa lume, suspendată undeva între medieval, modern și imemorial.