Volum monografic al vieții religioase din Gârbovi
Părintele Aurel Berbec, protopop de Urziceni, și părintele Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni, sunt autorii volumului „Bisericile din Gârbovi-Ialomița”, tipărit la Editura Editgraph din Buzău, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Cartea, un veritabil album monografic, reprezintă un prim studiu asupra vieții religioase a acestei străvechi comunități creștine ialomițene. Printre noutățile prezentate se numără și un istoric al bisericii din Gârbovi, alcătuit în 1971 de către preotul Gheorghe Stroe. Volumul mai cuprinde informații referitoare la biserica din 1778, bisericile din gard de nuiele din 1811, biserica veche de lemn din 1822, biserica de zid din 1859-1865, precum și multe alte date despre casele parohiale, pisanii, ctitori, proprietăți, evenimente mai vechi și mai noi etc. Monografia marchează împlinirea a două veacuri de la ridicarea bisericii vechi, de „la marginea comunei”.