Volumul „Maria Skobţova: sfânta ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945)
La Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a apărut în 2017 volumul „Maria Skobţova: sfânta ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945)”, de Laurence Varaut. Volumul, tradus din limba franceză de Vasilica Eugenia Cristea, a apărut în colecţia „Spiritualitate”, coordonată de pr. Cătălin Pălimaru.
Volumul este o biografie a maicii Maria Skobţova, care s-a născut într-o familie aristocrată, cu numele Elizaveta Pilenko. După moartea tatălui, familia ei se mută din Letonia la Sankt Petersburg, unde Elizaveta s-a căsătorit cu un bolşevic, Dimitri Kuzmin-Karaviev. După despărţirea de soţ, s-a mutat împreună cu fiica în sudul Rusiei unde a devenit, la un moment dat, primar în oraşul Anapa, apoi s-a căsătorit cu unul din foştii săi profesori, Daniel Skobţov. A fugit din Rusia bolşevică, atunci când era însărcinată cu al doilea copil. La Paris a ajuns în 1923, iar aici a făcut studii teologice şi s-a implicat în asistenţa socială. În 1926, fiica Anastasia moare de gripă, iar cel mai mare dintre copii, Gaiana, a fost trimis la o şcoală-internat din Belgia. Căsătoria sa se încheie, iar Elizaveta continuă munca cu cei nevoiaşi. S-a călugărit cu condiţia de a nu fi obligată să trăiască într-o mănăstire, izolată de lume. Maica Maria Skobţova a stat într-o casă închiriată din Paris unde primea refugiaţi şi persoane fără sprijin, alături de membri din familia sa şi, la un moment dat, pe părintele Dimitri Klepinin. În perioada ocupaţiei naziste, mai mulţi evrei au fost adăpostiţi în casa unde au primit certificate de botez, pentru a scăpa de persecuţie. Maica Maria Skobţova a fost arestată, atunci, împreună cu cei din casă, a fost trimisă în lagărul de la Ravensbrück, în Germania, unde şi-a sfârşit viaţa la camera de gazare. A fost canonizată printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice pe 16 ianuarie 2004, alături de Pr. Dimitri, Iuri şi Ilia Fondaminski.
O personalitate atipică
Tânăra Elizaveta avea talent în poezie, pictură, broderie, a fost preocupată de politică, teologie etc. „Un destin care poate părea romantic, politic, eroic, depinde de punctul de vedere din care este privit, aşa cum arată autoarea, Laurence Varaut. Sfânta Maria Skobţova a fost o personalitate atipică, un om excepţional, iar faptul că Dumnezeu a primit lucrarea şi jertfa ei arată diversitatea harismelor în Biserică. Nu există un şablon pentru a fi omul lui Dumnezeu, iar maica Maria Skobţova nu reprezenta modelul clasic al unui monah, dar asta nu înseamnă că nu L-a slujit din toată inima pe Dumnezeu, dragostea ei se îndrepta către cei în suferinţă, indiferent de condiţia socială, de etnie. În perioada ocupaţiei germane, i-a salvat pe evrei, mame cu copii, de la deportare, ea însăşi suferind mai târziu o condamnare în lagărul de la Ravensbruck, unde a şi murit”, conform pr. Cătălin Pălimaru, coordonatorul colecţiei „Spiritualitate” şi directorul Editurii Renaşterea.
În „Cuvântul înainte”, autoarea Laurence Varaut, arată că „în timpul Ocupației la Paris, câțiva creștini ortodocși și-au trăit creștinismul până la martiriu și la deportare, după lupte eroice. Unii dintre ei se adunaseră în jurul unei femei, Maria Skobțova, care se născuse în timpul lui Alexandru III într-o Rusie prosperă și plină de perspective pentru ea: politică, teologie, poezie, pictură, broderie, toate acestea îi erau deschise. Inițial angajată în lupta revoluționarilor, se căsătorește cu un ofițer pe care îl va însoți în dezastrul suferit de armata albilor. Marea suferință provocată de emigrare și de moartea unuia dintre copiii săi au condus-o la viața monahală și la mucenicie. Mărturisind până în ultima clipă, a salvat numeroși evrei și a murit la Ravensbrück”.
Maria Skobțova a trăit contradicțiile exilului, a îndurat toate tragediile secolului XX european: cele două războaie mondiale, Revoluția rusă, deportarea. „Sosind plină de speranță la Paris, a avut parte de sărăcie și boală. Trecând prin toate încercările, își schimbă viața, se dedică ajutorului social. Intelectuala devine o monahie eroică, apoi martiră. Imprevizibilă și hotărâtă, se pune în slujba celorlalți până la capăt. Am vrut să vorbesc despre acești ruși care constituie o lume foarte îndepărtată de lumea prinților care își petrec nopțile pe Riviera. Ortodoxia continuă să apară exotică în ochii francezilor. Pentru a o înțelege, este necesar să o cunoaștem prin intermediul membrilor ei” arată autoarea.
Viaţa Mariei Skobțova este urmărită „de la copilăria răsfățată până la transformarea ei într-o ființă de foc”, autoarea fiind inspirată de un articol care „i-a marcat viața”, după cum a mărturisit, scris de Gabriel Matzneff. „Această povestire nu este numai povestea unei rusoaice, nici nu este vorba doar de Ortodoxie. Oricare dintre noi poate recunoaște în Maria Skobțova, fată de familie bună devenită numărul 19263 în lagărul în care se ruga împreună cu altă deținută, Geneviève de Gaulle, mărturisitoare și exemplu strâns legat de întreaga noastră Istorie. Cea care a dovedit un curaj absolut în fața celor puternici a cunoscut, inițial, în Franța soarta emigranților ruși. Statutul social al apatrizilor, restricțiile administrative pe care le-a suportat, toate aceste sunt prezente în această carte. Ocupația nazistă va aduce în plus cruzimea și umilința și va culmina în persecuție (...) Ea riposta persecutorilor și barbarilor”, conform autoarei.
În Postfaţă, un text scris în 2002 şi semnat de Gabriel Matzneff, este amintită perioada ocupaţiei naziste, „o teribilă încercare pentru emigraţia rusă în Franţa. În cărţile care, în ultimii ani, au apărut despre emigraţia rusă, putem citi pagini consacrate ruşilor albi care au opus rezistenţă şi altele consacrate celor care au colaborat cu duşmanul. Aceste cărţi nu ne spun că, deseori, în aceeaşi familie, un membru era deportat la Ravensbrück sau la Birkenau, în timp ce altul, crezând că războiul va răsturna regimul sovietic, cina cu ofiţerii germani în restaurantele elegante din Paris”. Gabriel Matzneff susţine că maica Maria a fost un model de viaţă pentru francezi.