Voluntariat pentru un mediu mai curat

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, 80 de tineri s-au decis să nu cerşească o primăvară luminoasă şi curată, ci să îşi asume postura de prinţi şi să ia chiar ei măsuri pentru a trăi într-un mediu mai frumos.

În Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Soci, judeţul Iaşi, 50 de copii şi tineri, împreună cu voluntari ATOR Iaşi, au încercat să-şi împlinească nevoia de a influenţa mediul, plantând 500 de copaci. În acelaşi timp, o seamă de prieteni care se întâlnesc săptămânal la Paraclisul studenţesc „Sfânta Parascheva“ din Iaşi au acceptat, toţi ca unul, provocarea unei ecologizări în parcul dendrologic ce înconjoară castelul lui Sturdza de la Miclăuşeni.

Activitatea din Soci s-a desfăşurat în împrejurimea cimitirului vechi al satului, loc unde se construieşte o biserică din lemn în stil maramureşean. „A fost o zi minunată, în care am învăţat că fiecare copac reprezintă un plus de viaţă, un plus de oxigen. Când voi îmbătrâni şi voi reveni în satul în care am copilărit, îmi va fi drag să văd că am contribuit şi eu cu ceva la dăinuirea lui“, mărturiseşte Ştefan, 15 ani. Prietenul său, Mihail, spune: „Am constatat şi eu cu adevărat ce înseamnă lucrul tinerilor în echipă, ce lucruri frumoase putem face. La început 500 de copaci păreau mulţi, cifra ne-a speriat, dar împreună am reuşit să ducem treaba la bun sfârşit“. Tinerii au fost, astfel, îndemnaţi să se unească pentru natura din satul lor, gândindu-se cu bucurie că aceşti copaci vor creşte odată cu ei şi, peste câţiva ani, pădurea formată îi va aduce împreună, la joacă, pe copiii şi nepoţii lor.  După plantarea de pomi, reuşita a fost sărbătorită cu un meci de fotbal şi de volei, în timp ce, pe o plită adusă afară, câteva fete pregăteau pentru participanţi cartofi copţi.

La distanţă de un gând şi jumătate de ceas de mers cu maşina, în parcul de la Miclăuşeni, mai din dragoste pentru natură, mai din dorinţa de a petrece un timp frumos împreună, studenţii ieşeni s-au străduit o zi întreagă să repună în rânduială cele 30 de hectare de pădure în care începuseră să se formeze, contagios, insule de indiferenţă. Au simţit că au de plătit o datorie faţă de înaintaşi. În 1904, familia Sturdza a încheiat construcţia unui castel în stil neogotic pe vatra unui vechi conac boieresc. George şi Maria Sturdza apar în imaginea vizitatorilor ca oameni fini, iubitori de cultură şi frumos. Aveau o bibliotecă vastă, până la 60.000 de volume legate în piele de viţel, şi adeseori găzduiau serate culturale. În holul central se descoperă ochiului secretul lor, înscris de mâna Mariei, pictor miniaturist: „Acolo unde e linişte şi pace domneşte armonia“.

Castelul în care toţi se pot simţi prinţi şi prinţese poartă, însă, cicatrici adânci: a fost vandalizat de oameni din sat, apoi transformat în cazemată pentru armata în retragere, ulterior a funcţionat impropriu ca sanatoriu pentru copii cu deficienţe neuro-motorii în timpul regimului comunist şi a supravieţuit şi unui incendiu. Când condiţiile istorice s-au îmblânzit, în vecinătatea castelului s-a înfiinţat o mănăstire care se îngrijeşte şi astăzi de păstrarea dimensiunii verticale a acestui loc încărcat de poveşti. Tinerii poposiţi pe aceste meleaguri au purtat, pe alocuri, luptă dreaptă ca-n basme cu natura: au tăiat lăstarii din barba zmeului şi au alungat aliata-i toamnă ascunsă în mormane de frunze. Au strâns saci peste saci de gunoi, însă aceştia nu i-au obosit. I-a mâhnit însă durerea gândului că poate alţi saci vor lua locul celor strânşi de ei şi s-au întrebat: „Cum am putea oare să-i convingem pe cei ce-i vor mai aduce să nu-i aşeze pe covorul de flori de la rădăcina arborilor rari, aclimatizaţi aici în secolul XX?“ Spre amiază au plecat, dar au luat cu ei în gând un strop de primăvară, ospitalitatea celor de la mănăstire şi convingerea că, împreună, toţi pentru unul şi unul pentru toţi, pot vindeca viitorul, chiar de astăzi! (Ionuţ Corcaci, Teodora Munteanu - ATOR Iaşi)