Voluntariatul e o posibilitate de a ne deschide sufletul
Misiunea socială „Diaconia“ a Mitropoliei Basarabiei a primit în sânul ei două tinere voluntare din Italia, care vor ajuta pentru o mai bună desfăşurare a proiectelor pe care „Diaconia“ le va desfăşura în anul 2014, informează diaconia.md. Maria Angela Agazzi şi Patrizia Paciletti au ajuns în Moldova prin intermediul proiectului „Serviciul Civil peste hotare“. Acest proiect este realizat de către Caritas Ambrosiana, Italia. În fiecare an, grupuri de tineri voluntari locuiesc şi se implică în activităţi sociale în diferite ţări, cum ar fi: Bolivia, Nicaragua, Congo, Kenya, Iordania, Liban, dar şi Republica Moldova. Voluntarii selectaţi lucrează în ţara-gazdă prin intermediul unui partener local.
Patrizia Paciletti vine din Milano şi a studiat ştiinţele educaţiei. De asemenea, a fost educator într-o comunitate mamă-copil (similară unui centru maternal), unde a avut posibilitatea să aplice cele învăţate.
Maria Angela Agazzi este din Saronno, a studiat ştiinţe sociale pentru cercetare şi instituţii. A fost voluntar într-un penitenciar din Milano, a făcut diverse activităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru adolescenţii dintr-un oratoriu (instituţie similară unui centru de zi).