Voluntarii Catedralei Naționale au oferit computere copiilor defavorizați
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat marți, 15 decembrie 2020, o acțiune social-filantropică în cadrul căreia au oferit 26 de computere și dulciuri pentru copii proveniți din familii defavorizate din parohia ilfoveană Bobești.
Calculatoarele oferite sunt echipate cu toate accesoriile necesare pentru buna desfășurare a lecțiilor on-line. „Nu este prima colaborare pe care am avut-o cu această parohie. Am mai venit aici și cu programul «Ajutor pentru elevi», atunci când am avut înscriși în program aproximativ 30 de copii cărora le-am oferit haine, rechizite, ghiozdane și tot ce aveau nevoie pentru a duce la bun sfârșit studiile. De această dată am venit cu calculatoare și dulciuri. Copiii s-au bucurat foarte mult pentru că au fost vizitați și de Moș Crăciun, care aduce, așa cum știm, bucurie în sufletele lor și nu face altceva decât să îi răsplătească după un an de zile de fapte bune”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
Aceste daruri au dus bucurie atât în sufletele copiilor, cât și în cele ale părinților lor. „Educația se desfășoară într-un mod diferit în această perioadă. De aceea, împreună cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale am considerat că este mai bine să le acordăm o atenție deosebită. Consider că pentru copiii proveniți din familii nevoiașe, aflați sub riscul abandonului școlar, este important să fie oferite instrumentele necesare ca aceștia să continue studiul”, a spus părintele paroh Mihai Miron, de la Parohia Bobești.
Toate acțiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru.