Vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru Sănătate
Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor prevede sume mai mari alocate ministerelor Mediului, Transporturilor, Apărării şi Sănătăţii şi sume mai mici, comparativ cu anul 2011, pentru Educaţie, Justiţie, Cultură, Agricultură, Dezvoltare Regională şi Turism.
Bugetul pentru anul viitor a fost construit pe o creştere economică situată între 1,8% şi 2,3%, pe venituri totale de 195,3 miliarde de lei şi cheltuieli de 206,5 miliarde de lei, care conduc la un deficit nominal de 11,2 miliarde de lei, reprezentând 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe standarde europene. Proiectul bugetului de stat prevede sume mai mari alocate ministerelor Mediului, Transporturilor, Apărării şi Sănătăţii şi sume mai mici, comparativ cu anul 2011, pentru Educaţie, Justiţie, Cultură, Agricultură, Dezvoltare Regională şi Turism. "Unele instituţii au nevoie de mai mulţi bani în 2012, faţă de 2011, pentru a putea atrage fonduri europene nerambursabile, altele pentru a angaja funcţionari, de exemplu Curtea de Conturi sau Consiliul Concurenţei. La polul opus se află instituţiile care pierd bani din motive de disponibilizări de personal, cum este Ministerul de Interne, sau ca urmare a reducerii sumelor necesare unor programe - Ministerul Dezvoltării Regionale", a explicat consilierul prim-ministrului, Andreea Paul Vass. Pensiile şi salariile ar putea creşte cu 3-4% Proiectul bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2012 prevede menţinerea punctului de pensie la acelaşi nivel, de 732,8 lei, precum şi aceleaşi cote de contribuţii de asigurări sociale (CAS). "Bugetul pe anul viitor nu include majorări de salarii şi pensii, dar dacă datele economice care vor fi analizate în aprilie-mai sunt pozitive, va fi decisă indexarea acestora cu un anumit procent, în limite raţionale şi decente", a afirmat premierul Emil Boc. Pensiile şi salariile ar putea avea "o creştere modestă", de 3-4%, în a doua parte a anului 2012, dacă situaţia economică o va permite, a declarat, la rândul său, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks. "Nu am luat în considerare scăderi de pensii şi salarii în 2012. Strategia Guvernului este de a le menţine neschimbate, în prima parte a anului, pentru a vedea dacă este posibilă o majorare în partea a doua a anului. Vorbim de o creştere modestă, în linie cu inflaţia, de 3-4%", a spus oficialul FMI. Proiectul de buget prevede obligaţia regiilor autonome şi a companiilor de stat să îngheţe şi anul viitor angajările, astfel încât să nu depăşească numărul de personal stabilit pentru 2011. Referitor la majorările de salarii, acestea pot fi operate doar de regiile şi companiile de stat care au înregistrat profit în anul precedent, dar fără să depăşească, ca procent, inflaţia prognozată pentru anul viitor.