Voronin a pus alegerile într-o miercuri
▲ Preşedintele Vladimir Voronin a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, după ce opoziţia liberală a refuzat de două ori consecutiv să voteze un şef de stat comunist, ceea ce ar fi asigurat stabilitatea la guvernare pentru următorii patru ani pentru majoritatea comunistă, care deţine 60 din cele 101 mandate ▲
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a semnat luni seara decretul privind dizolvarea Parlamentului şi a anunţat desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate la 29 iulie, într-o zi de miercuri, premieră pentru această ţară. Parlamentul a fost dizolvat deoarece nu a reuşit să aleagă un nou preşedinte. Semnarea decretului a intervenit după ce Parlamentul a avut, luni, o ultimă şedinţă, în care majoritatea comunistă a redus pragul electoral de la 6 la 5%, a împuternicit Guvernul cu dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă şi a redus termenele necesare procedurii de falimentare a băncilor. În ultima şedinţă de dinaintea dizolvării, comuniştii moldoveni au finalizat modificarea Codului electoral, prin scăderea pragului electoral de la 6% la 5% şi reducerea numărului de participanţi la votare necesar validării alegerilor, de la jumătate la o treime. O altă modificare spune că, dacă prezenţa la vot este sub o treime, alegerile repetate sunt validate indiferent de numărul de cetăţeni prezentaţi la urne. De asemenea, campania electorală va dura aproximativ 40 de zile, faţă de 60 într-o situaţie obişnuită, şi este de aşteptat să fie destul de activă şi agresivă, dat fiind miza mare a acestor alegeri. Este vorba şi de rivalitatea mare dintre comunişti şi cele trei partide liberale, apărută mai ales după protestele anticomuniste din 7 aprilie şi acuzaţiile reciproce care au urmat. Chiar dacă legislaţia moldoveană interzice modificarea Codului electoral cu şase luni înaintea scrutinului, vicepreşedintele Parlamentului, deputatul comunist Vladimir Ţurcan, a declarat că modificările au fost operate la sugestia raportoarei pentru Republica Moldova, Josette Durrieu, după întrevederea avută la începutul săptămânii. Situaţia politică în Republica Moldova s-ar putea stabiliza abia în toamnă Analiştii politici au semnalat faptul că, din cauza prezenţei mici la urne, există riscul nevalidării alegerilor din luna iulie şi repetarea scrutinului în toamnă. Totodată, popularitatea Partidului Comuniştilor ar putea fi în scădere în perioada următoare, inclusiv din cauza crizei economice, care ar putea duce la neachitarea pensiilor şi salariilor şi la disponibilizări masive, motiv pentru care comuniştii ar fi interesaţi să desfăşoare alegerile cât mai repede. Declinul de imagine al comuniştilor ar mai putea fi agravat şi de recenta plecare din partid a fostului preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu, care a criticat dur PCRM pentru „lipsă de transparenţă, manipulare şi radicalizarea societăţii“. Lupu şi-a declarat intenţia de a-şi continua cariera politică şi a primit oferta de a prelua conducerea Partidului Democrat din Moldova.