Vouchere de vacanţă pentru bugetari
Voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018, iar pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei, a declarat ministrul turismului, Mircea Dobre, citat de Agerpres, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 46/2017 prevede că, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, se va acorda o indemnizaţie sau o primă de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei. „Acestea se vor acorda sub formă tipărită sau în format electronic. Există şi varianta ca de la 1 decembrie 2018 să se schimbe metodologia de acordare”, a menţionat Dobre.