„Vrem să apărăm însuși faptul de a fi om, chip al slavei divine”

Un articol de: † Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei - 29 Septembrie 2018

În zilele de 6 și 7 octombrie 2018, noi, fiii și fiicele Bisericii Ortodoxe și cetățenii României creștine, suntem chemați să mărturisim adevărul revelat în Sfintele Scripturi cu privire la instituția divină a familiei.

În cartea Facerii, ni se spune clar că Dumnezeu l-a creat pe om bărbat și femeie (cf. Facerea 5, 2), între aceștia existând o atracție naturală reciprocă, care duce la comuniune și unire. Această unire dintre bărbat și femeie constituie o taină, care se raportează la taina unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32). Participarea noastră la Referendumul din octombrie a.c. este imperios necesară spre a vota formularea propusă pentru articolul 48, alineatul 1 din Constituția României, care este următoarea: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Se înlocuiește astfel formularea echivocă „între soți”, cu precizarea „între un bărbat și o femeie”. Dacă suntem uniți în protejarea familiei pe linia binelui moral, vom birui ca popor creștin, precum ne-au dovedit-o înaintașii noștri care, uniți în cuget și în simțire, au avut parte la Alba Iulia, în urmă cu 100 de ani, de cea mai mare împlinire națională din toate timpurile: formarea României depline.

Prin Taina Cununiei, bărbatul și femeia nu sunt un bărbat oarecare și o femeie oarecare, ci persoanele unice și irepetabile care alcătuiesc cuplul conjugal. Ele au nume concrete, se ajută una pe cealaltă și nu există doar pentru a îndeplini anumite roluri. Precum sugestiv se spune în rugăciunea de la slujba Logodnei, constituirea cuplului se face „spre ajutor și spre dăinuirea neamului omenesc”. Este de la sine înțeles că, desigur, căsătoria – care, ca instituție, unește două persoane heterosexuale – nu poate degenera în instituție religioasă care să unească două persoane homosexuale. De astfel, în acest din urmă caz, în afara denaturării evidente a firii, nu există nici posibilitatea dăinuirii neamului omenesc, adică a naș­terii de prunci.

Între relațiile conjugale și nașterea de prunci există o legătură directă, aceasta din urmă constituind un rod al unirii soților și expresie a participării lor la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. În cazul cuplurilor de homosexuali, prin împiedicarea nașterii copiilor, omul intervine negativ în lucrarea creatoare a lui Dumnezeu și se limitează, în mod egoist, la el însuși, fiind prins în capcana ucigătoare a plăcerilor vinovate și aspru osândite de morala evanghelică.

Iată de ce îi îndemn, din toată inima mea, pe preoții și pe credincioșii Bisericii noastre apostolice dreptmăritoare să vină la Referendumul pentru familie și să voteze pozitiv pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituția României. Prezentarea la vot înseamnă împlinirea datoriei sfinte de a ne declara identitatea, de a ne mărturisi credința dreaptă și de a exprima valorile noastre spirituale și etnice. Votând pentru familia naturală compusă dintr-un bărbat și o femeie, așa cum a rânduit-o Dumnezeu, Creatorul suprem, vrem să-i apărăm pe semenii noștri de suferința care vine din ignorarea legilor firii, vrem să apărăm însuși faptul de a fi om, chip al slavei divine.

În același timp, prin votul nostru, ne manifestăm responsabilitatea cu privire la viitorul Țării, al Europei și al lumii, viitor care nu poate exista atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este disprețuit și Legea Sa este încălcată. Să fim cu luare aminte la avertismentul biblic: „Înfri­coșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu!” (Evrei 10, 31). Să rămânem neclintiți în adevărul Bibliei și în credința strămoșilor noștri votând „Da” pentru apărarea și promovarea familiei bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie! „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc” (Luca 11, 28).