Vreme caldă în noaptea dintre ani
De revelion, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, pentru Agerpres, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). În partea de vest şi de sud-est a ţării, vor fi temperaturi de până la 13 grade, iar în Capitală de 6-7 grade Celsius.
„Sărbătoarea trecerii dintre ani păstrează aceleaşi caracteristici (ca și Crăciunul, n.r.) în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi, cel puţin pentru ziua de sâmbătă, 31 decembrie. Vorbim, la nivelul maximelor, de valori ce caracterizează o vreme mai caldă, în special în partea de vest, sud-est a ţării, unde acestea se vor situa frecvent între 10 și 13 grade Celsius. Doar în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Moldova şi în Transilvania vor fi între 5 și 8 grade, cu 6-7 grade în Capitală. Duminică, 1 ianuarie 2023, minimele vor fi cuprinse între 0 și 4-5 grade Celsius în regiunile extracarpatice, cele mai coborâte valori, sub -5 grade Celsius, fiind în depresiunile din estul Transilvaniei”, a spus directorul general al ANM.
Vremea din această lună, cu temperaturi ridicate și fără zăpadă, este asemănătoare cu cea din ultimele trei ierni, aflate în top 5 cele mai călduroase din istoria măsurătorilor din România.
„Ultimele trei luni decembrie din anii menţionaţi - 2019, 2020, 2021 - au înregistrat abateri semnificative faţă de o lună decembrie tradiţională. Şi în acest an, luna decembrie înregistrează o abatere termică la acest moment de 2,8 grade Celsius, situându-se în top 5 cele mai călduroase luni decembrie”, a menţionat Elena Mateescu. (C. Z.)