Vremea se răceşte accentuat, iar ploile se vor transforma în ninsori

Data: 18 Noiembrie 2014

Regimul termic va deveni normal pentru această perioadă din an, iar în unele regiuni se va situa sub mediile climatologice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit estimărilor meteorologilor, în aceste zile precipitaţiile mixte vor fi prezente pe arii extinse, iar primele ninsori vor cădea începând cu data de 25 noiembrie, în special în zona montană. În majoritatea regiunilor, temperaturile diurne vor scădea treptat începând de mâine, 20 noiembrie, iar de la începutul săptămânii viitoare pe timpul nopţii se vor înregistra temperaturi negative în majoritatea regiunilor ţării. Se vor înregistra valori termice diurne situate în jurul valorii de 2-5 grade, mai scăzute în zona de nord a ţării şi în depresiuni. Ploile din aceste zile din majoritatea regiunilor se vor transforma treptat în precipitaţii mixte, slabe cantitativ în Dobrogea şi Muntenia. La munte, vremea se va răci accentuat începând de mâine, astfel că pe timpul nopţilor temperaturile vor fi exclusiv negative, spre o medie între -7 şi -4 grade Celsius, iar în cursul zilelor valorile termice se vor situa în jurul limitei de îngheţ. În zilele de joi şi vineri, vor predomina ninsorile, precipitaţii, în general, slabe cantitativ şi mai ales ninsori se vor semnala din nou după data de 25 noiembrie. (Oana Nistor)