Yoshinori Ohsumi a primit Premiul Nobel pentru medicină
Omul de ştiinţă nipon Yoshinori Ohsumi, 71 de ani, a câştigat Premiul Nobel pentru medicină pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie, un proces fundamental pentru descompunerea şi reciclarea compuşilor celulari, conform Comitetului Nobel de la Stockholm. Mutaţiile înregistrate în cazul genelor responsabile de procesul de autofagie pot duce la declanşarea unor boli grave precum cancerul. În următoarele zile vor fi acordate şi celelalte premii, pentru ştiinţă, pace şi literatură.