Zăpadă pe Transalpina
Şoferii care vor să traverseze Transalpina peste masivul Parâng sunt sfătuiţi să renunţe sau să caute rute alternative deoarece duminică a nins, ca urmare a temperaturilor scăzute se pot forma sectoare de polei şi gheaţă, iar vizibilitatea este redusă din cauza ceții, a transmis şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. În sectorul Dengherul-Cărbunele, la peste 1.900 de metri altitudine, zăpada are circa 5 centimetri. Potrivit lui Cornoiu, salvamontiştii vor rămâne în zonă, cu o ambulanţă de intervenţie. (C. Z.)