Zboruri de stimulare a ploilor în zonele afectate de secetă

Data: 29 Aprilie 2022

Un program experimental de stimulare a precipitațiilor se derulează în aceste zile, cu ajutorul aviației, în Moldova și Oltenia, zone afectate de seceta prelungită. Sunt folosite avioane utilitare special modificate și omologate pentru activitățile de intervenţii în atmosferă. Acestea împrăştie în nori iodură de argint sau clorură de calciu, substanțe care servesc drept nuclee de condensare și favorizează formarea picăturilor de ploaie.

Activitatea experimentală de creştere a precipitaţiilor în zonele cu risc de secetă se desfășoară în perioada 26 aprilie - 15 mai 2022, cu ajutorul aviaţiei de pe aeroporturile din Craiova şi Iaşi, a anunțat Ministerul Agriculturii, citat de Agerpres.

„Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente în România. Avem zone în care cantităţile de precipitaţii sunt insuficiente şi cauzează instalarea secetei, în timp ce în alte regiuni căderile de grindină pun în pericol munca fermierilor. Prin continuarea şi extinderea programelor de combatere a fenomenelor meteo extreme ne propunem să creştem suprafaţa agricolă protejată. Aceste măsuri, alături de programul de reabilitare şi extindere a sistemului de irigaţii şi cel privind modernizarea sistemului de desecare, sunt menite să ofere fermierilor condiţii cât mai bune pentru a continua să obţină producţii la un nivel ridicat”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu, citat de Agerpres.

Acţiunea a început în regiunea Moldovei, în zonele agricole din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi pe o suprafaţă totală de aproximativ 2 milioane ha, şi va continua în zilele următoare în regiunile Munteniei şi Olteniei, în judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi pe o suprafaţă de aproximativ 1,8 milioane ha.
Zborurile se vor face în funcţie de condiţiile meteo-climatice, iar datele despre evoluţia vremii sunt furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, prin radarele de la Bârnova şi Craiova, ce deservesc cele două areale de interes pentru acest program.

Aeronavele utilizate în experiment sunt de tipul Beechcraft King Air C90, echipate cu două casete cu 96 de cartuşe ejectabile cu iodură de argint (AgI) sau clorură de calciu (CaCl2) şi două sisteme atașate pe aripi de torţe pirotehnice neejectabile cu 36 de cartuşe fiecare. 

Potrivit declarațiilor făcute la Radio Iași de comandantul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină din Moldova, Daniel Florea, acesta este cel de al treilea experiment de stimulare a precipitaţiilor, folosind avioanele. 

Tehnica folosită se numește însămânțarea norilor, iar cele mai semnificative rezultate s-au obți­n­ut, conform wikipedia.org, în sud-estul Australiei, unde din 35 de însămânțări de nori cumulus și stratocumulus cu iodură de argint, în 22 de cazuri s-au produs ploi în circa 20 de minute. (C. Z.)