Zbuciumul corabiei și învolburarea vieții

Un articol de: Dumitru Păduraru - 21 Septembrie 2016

Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun? Marcu 4, 35-41

Ne mărturiseşte Evanghelia de astăzi că în timp ce Apostolii se luptau cu furtuna şi cu valurile mari, Mântuitorul dormea. Aparenta neimplicare a Domnului Hristos venea în contrast cu zbuciumul celor din corabie. Era întuneric, marea învolburată şi ucenicii disperaţi. Ne întrebăm şi noi ca şi ucencii: oare Mântuitorului chiar nu avea în grijă faptul că erau în situaţia de a-şi pierde viaţa? Să nu uităm faptul că El Se afla în partea din spate a corabiei, adică acolo unde este cârma. În furtună fiind, corabia era cârmuita de Mântuitorul. A fost un prilej de încercare a credinţei ucenicilor. Era lângă ei Cel care vindecase boli incurabile şi izgonise demonii. Ucenicii au văzut cum Învăţătorul lor are putere asupra duhurilor necurate, asupra mării şi a celor din vazduh. Atunci de ce s-au îndoit? El Se îngrijeşte ca sufletele noastre să ajungă la limanul cel neinviforat, chiar şi cand trecem prin puternice furtuni. Oare ce s-ar întâmpla cu lumea aceasta dacă Dumnezeu nu ar veghea asupra ei?